Stadiul dezvoltării durabile în UE (2025) – progresele către Agenda 2030 și țintele climatice 2050

Uniunea Europeană s-a angajat ferm să atingă cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei ONU 2030 și ținta de neutralitate climatică până în 2050. În ansamblu, UE a înregistrat progrese considerabile la numeroase obiective socio-economice, însă în domeniul mediului și al climei ritmul este mai lent, fiind necesare eforturi sporite pentru a atinge țintele asumate (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News). Rezultatele diferă semnificativ între țări și regiuni, multe dimensiuni ale dezvoltării durabile prezentând evoluții inegale – în special după 2020 – pe fondul provocărilor demografice, economice și geopolitice recente (Europe Sustainable Development Report 2025). Mai jos analizăm situația actuală (2025) pentru ODD-urile prioritare ale UE – ODD 3, 4, 7, 11, 13 și 17 – evidențiind tendințele generale la nivelul UE, diferențele regionale (în special între țările din Europa de Est și media UE), progresele, decalajele, provocările și politicile adoptate în aceste domenii.

ODD 3: Sănătate și bunăstare

La nivelul UE, starea de sănătate a populației a continuat să se îmbunătățească treptat, chiar dacă pandemia COVID-19 a provocat un regres temporar. Speranța de viață a revenit pe un trend ascendent, depășind nivelul pre-pandemic – 81,5 ani media UE în 2023 (EU life expectancy estimated at 81.5 years in 2023 – News articles – Eurostat). Totuși, există diferențe notabile între statele membre, țările din estul Europei având, în general, indicatori de sănătate mai slabi decât media UE. De exemplu:

Provocări și politici: Decalajele est-vest în sănătate se datorează, printre altele, nivelului diferit de investiții în sistemele sanitare, accesului inegal la servicii medicale de calitate și diferențelor în stilul de viață. Țări precum România și Bulgaria alocă un procent mai mic din PIB pentru sănătate și se confruntă cu deficit de personal medical, infrastructură sanitară mai precară și acces redus în zonele rurale, ceea ce afectează indicatorii de sănătate. UE sprijină reducerea acestor disparități prin instrumente precum fondurile de coeziune (investiții în spitale, infrastructură de apă și canalizare, etc.) și programe de sănătate publică (ex: programul UE pentru sănătate „EU4Health”). De asemenea, inițiativele din cadrul Pilonului European al Drepturilor Sociale urmăresc îmbunătățirea accesului egal la asistență medicală de calitate (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News). Tendința generală în UE este de îmbătrânire a populației, ceea ce va pune presiune pe sistemele de sănătate; în special în est, provocarea este dublă: recuperarea decalajelor actuale față de media UE și adaptarea la nevoile viitoare (ex.: boli cronice legate de îmbătrânire). Politicile naționale din Est au început să acorde prioritate acestei agende – de pildă, creșterea salariilor medicilor pentru a reduce emigrarea personalului medical și investiții (adesea cu fonduri europene) în modernizarea spitalelor și digitalizarea sănătății.

ODD 4: Educație de calitate

Educația reprezintă un domeniu în care UE a înregistrat progrese constante. Ponderea tinerilor cu studii superioare este în creștere și UE este aproape de ținta stabilită pentru 2030. Conform datelor recente, 43% dintre persoanele de 25-34 de ani din UE aveau studii superioare în 2023, în creștere față de 42% în 2022, apropiindu-se de obiectivul UE de 45% până în 2030 (43% of EU’s 25-34-year-olds have tertiary education – News articles – Eurostat). Cu toate acestea, disparitățile între țări sunt foarte mari:

Provocări și politici: Țările est-europene precum România și Bulgaria se confruntă cu provocări sistemice: infrastructură educațională insuficient dezvoltată în mediul rural, finanțare publică scăzută per elev, deficit de personal didactic calificat și migrația tinerilor talentați către vest. Aceste probleme duc la rate mai mari de abandon și la o proporție mai mică de absolvenți de studii superioare. UE sprijină reducerea acestor decalaje prin fonduri structurale (ex: investiții în școli, dotarea laboratoarelor, extinderea accesului la educație timpurie) și inițiative ca Erasmus+ (care, indirect, stimulează continuarea studiilor) și Garanția pentru tineri (pentru integrarea în continuare a celor care au abandonat). Multe țări estice au adoptat reforme educaționale și și-au propus ținte naționale aliniate cu Agenda 2030 – de exemplu, Polonia a reformat curriculumul universitar și a extins masiv accesul la învățământul superior în anii 2000, atingând acum niveluri comparabile cu Vestul. În contrast, România a lansat recent programul „România Educată” care vizează reducerea abandonului și creșterea ponderii absolvenților de facultate, însă implementarea efectivă rămâne o provocare. Tendința generală la nivelul UE este de creștere a nivelului de educație al populației tinere și scădere a abandonului școlar, dar eforturile trebuie concentrate pe țările rămase în urmă pentru a atinge obiectivele comune până în 2030.

ODD 7: Energie curată și la prețuri accesibile

UE și-a intensificat tranziția către energie verde, mai ales după crizele recente (pandemia și criza energetică declanșată de războiul din Ucraina). În 2022, 23,0% din consumul final brut de energie al UE a provenit din surse regenerabile, în creștere față de 21,9% în 2021 (23% of energy consumed in 2022 came from renewables – News articles – Eurostat). Ținta pentru 2030 a fost recent ridicată la 42,5% energie regenerabilă (față de 32% anterior) (23% of energy consumed in 2022 came from renewables – News articles – Eurostat), ceea ce înseamnă că statele membre trebuie să accelereze semnificativ ritmul de adoptare a surselor verzi pentru a acoperi un decalaj de aproape 20 puncte procentuale în mai puțin de un deceniu (23% of energy consumed in 2022 came from renewables – News articles – Eurostat). Situația variază considerabil între țări:

Provocări și politici: Țările din Europa de Est pornesc în tranziția energetică cu un mix puternic fosil: de exemplu, Polonia depinde încă majoritar de cărbune pentru producția de electricitate, ceea ce îngreunează atingerea țintelor ODD 7 și crește emisiile de CO₂. Ungaria și Cehia se bazează pe energie nucleară și gaze, având încă un potențial neexploatat la maximum pentru eolian și solar. Provocarea comună este creșterea capacităților regenerabile (solare, eoliene, bioenergie) și îmbunătățirea eficienței energetice (clădiri mai bine izolate, tehnologii eficiente) fără a pune o povară excesivă pe consumatori. UE a lansat politici majore: Pactul Ecologic European și pachetul legislativ „Fit for 55”, care includ Fondul pentru o Tranziție Justă (sprijin pentru regiunile carbonifere – ex. Valea Jiului în RO, regiunile miniere din PL), standarde mai stricte de eficiență energetică la clădiri și obiective naționale obligatorii pentru regenerabile. De asemenea, inițiativa REPowerEU (2022) urmărește reducerea dependenței de importurile de combustibili fosili (în special din Rusia) prin diversificare și accelerarea energiei curate. Multe țări estice și-au actualizat strategiile energetice: de exemplu, România a adoptat Strategia Energetică 2023-2035, care prevede creșterea ponderii regenerabilelor la 44% până în 2035 și 76% până în 2050 (Romania has reduced greenhouse gas emissions the most since 1990, by 77 pct), mizând pe investiții în capacități eoliene offshore la Marea Neagră, noi parcuri fotovoltaice și menținerea energiei nucleare ca soluție de tranziție. Un alt aspect critic este combaterea sărăciei energetice: pe termen scurt, guvernele (inclusiv cele din Est) au intervenit prin plafonarea prețurilor la energie sau compensații pentru consumatori vulnerabili. Pe termen lung însă, soluția sustenabilă o reprezintă eficiența energetică ridicată a locuințelor și sursele regenerabile distribuite (prosumatori), pentru a asigura energie accesibilă tuturor. Tendința generală în UE este pozitivă – ponderea energiei curate e la cel mai înalt nivel istoric (23% of energy consumed in 2022 came from renewables – News articles – Eurostat) – însă atingerea țintei 2030 implică un salt semnificativ, mai ales în statele rămase în urmă.

ODD 11: Orașe și comunități durabile

Majoritatea cetățenilor europeni trăiesc în zone urbane, astfel că sustenabilitatea orașelor este esențială pentru calitatea vieții și atingerea Agendei 2030. În UE se remarcă unele îmbunătățiri recente: managementul deșeurilor urbane și calitatea apei au progresat, iar multe orașe investesc în transport public curat și spații verzi. Totuși, problemele de mediu urban (poluarea aerului, congestionarea traficului) și disparitățile regionale persistă. O provocare majoră pentru ODD 11 în Europa este calitatea aerului în orașe. Deși s-au înregistrat reduceri treptate ale emisiilor poluante, poluarea atmosferică rămâne principalul risc de mediu pentru sănătate în Europa ([ Europe’s air quality status 2023 —

European Environment Agency ](https://www.eea.europa.eu/publications/europes-air-quality-status-2023#:~:text=,of%20solid%20fuels%20for%20domestic)). Aproape 97% din populația urbană a UE era expusă în 2021 la concentrații de particule fine (PM₂₅) peste nivelul de siguranță recomandat de OMS ([ Europe’s air quality status 2023 —

European Environment Agency ](https://www.eea.europa.eu/publications/europes-air-quality-status-2023#:~:text=%2A%20In%202021%2C%2097,the%20Mediterranean%20region%20and%20central)).

Zonele din Europa Central-Estică (împreună cu unele zone industriale din Italia de nord) resimt cele mai mari concentrații de particule poluante, în principal din cauza arderii combustibililor solizi pentru încălzire domestică și industrie ([ Europe’s air quality status 2023 —

European Environment Agency ](https://www.eea.europa.eu/publications/europes-air-quality-status-2023#:~:text=%2A%20In%202021%2C%2097,the%20Mediterranean%20region%20and%20central)). În multe orașe din Polonia, Cehia, Slovacia, România sau Bulgaria, în sezonul rece calitatea aerului scade substanțial din cauza sobelor pe cărbune/lemn și a eficienței energetice scăzute a clădirilor. Aceste zone raportează constant depășiri ale standardelor UE de calitate a aerului. De exemplu, orășele din sudul Poloniei sau nordul Bulgariei înregistrează concentrații ridicate de particule PM₁₀ și PM₂₅ iarna. În schimb, orașe din Europa de Nord și de Vest au reușit reduceri mai mari ale poluării (ex: calitatea aerului în capitale precum Stockholm sau Copenhaga este relativ bună). Totuși, chiar și metropole occidentale precum Paris sau Milano se confruntă cu episoade de poluare și depășesc adesea ghidurile OMS pentru NO₂ (dioxid de azot) sau ozon la sol ([ Europe’s air quality status 2023 —

European Environment Agency ](https://www.eea.europa.eu/publications/europes-air-quality-status-2023#:~:text=,Mediterranean%20region%20and%20central%20Europe)).

Un alt aspect al ODD 11 este mobilitatea urbană durabilă. Orașele est-europene moștenesc sisteme de transport public extinse (tramvaie, troleibuze, metrouri) de pe vremea socialismului, ceea ce poate fi un avantaj, dar vehiculele și infrastructura au nevoie de modernizare. În ultimul deceniu, datorită fondurilor UE, orașe precum Varșovia, Budapesta, Praga, București au investit în material rulant nou (tramvaie/autobuze electrice) și extinderea rețelelor de metrou sau tramvai. Cu toate acestea, gradul de motorizare (numărul de automobile personale) a crescut rapid în Est odată cu creșterea veniturilor, ducând la congestie și emisii sporite în marile aglomerații. Spațiile verzi urbane sunt relativ extinse în unele capitale estice (ex: Bucureștiul are Delta Văcărești, Varșovia are parcuri ample), dar calitatea lor și accesul uniform în toate cartierele diferă.

Provocări și politici: Pentru orașele din estul UE, o provocare centrală este reînnoirea infrastructurii urbane în mod durabil. Calitatea aerului necesită eliminarea treptată a încălzirii pe cărbune/lemn – aici intervin programe naționale (ex: în Polonia, programul „Aer curat” pentru înlocuirea sobelor vechi) și finanțări europene pentru eficiență energetică rezidențială. UE a adoptat Planul de acțiune “Zero Poluare”, parte a Pactului Ecologic, ce prevede înăsprirea standardelor de emisie și a celor de calitate a aerului, ceea ce va forța orașele cu aer foarte poluat (mai ales în Est) să ia măsuri mai dure ([ Europe’s air quality status 2023 —

European Environment Agency ](https://www.eea.europa.eu/publications/europes-air-quality-status-2023#:~:text=particulate%20matter%2C%20primarily%20due%20to,Mediterranean%20region%20and%20central%20Europe)) ([ Europe’s air quality status 2023 —

European Environment Agency ](https://www.eea.europa.eu/publications/europes-air-quality-status-2023#:~:text=standards%20as%20set%20out%20in,WHO%20air%20quality%20guideline%20levels)). În domeniul mobilității, politicile UE (prin Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă – PMUD – și finanțări prin Fondul de Mobilitate Urbană) sprijină transportul public verde, infrastructura pentru vehicule electrice și extinderea pistelor pentru biciclete. Multe orașe est-europene au acum strategii de mobilitate care includ zone cu emisii reduse, încurajarea transportului alternativ și managementul traficului inteligent. Un exemplu de bună practică regională este Ljubljana (Slovenia), care a devenit un model de oraș verde (pietonalizarea centrului, transport public modern, managementul deșeurilor eficient).

Pe dimensiunea locuirii și comunităților, Europa de Est are încă un procent semnificativ de populație în mediul rural și orașe mici, unde accesul la servicii (apă potabilă, canalizare, Internet broadband) e sub media UE. Politicile de coeziune investesc în aceste zone defavorizate pentru a asigura servicii de bază și a le conecta la rețeaua urbană. De asemenea, orașele trebuie să devină reziliente climatic (ODD 11 include reducerea riscurilor dezastrelor): valurile de căldură și inundațiile afectează tot mai des comunitățile urbane europene. În Est, infrastructura de gestionare a apelor pluviale e adesea depășită – investițiile prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) și programele regionale încearcă să abordeze aceste vulnerabilități (ex: proiecte de modernizare a rețelelor de apă și canal în România, sau diguri mobile anti-inundații la Budapesta). Per ansamblu, tendința în UE este de îmbunătățire modestă, dar constantă a durabilității urbane – de exemplu, rata de reciclare a deșeurilor municipale a crescut (Estul recuperând din decalaj față de Vest), iar transportul public devine mai curat. Cu toate acestea, diferențele regionale rămân: orașele din est au nevoie de investiții continue pentru a atinge standardele de sustenabilitate ale celor occidentale, asigurând astfel „dreptul la oraș” pentru toți cetățenii UE, indiferent de regiune.

ODD 13: Acțiune pentru climă

Acțiunea climatică constituie un domeniu în care UE și-a stabilit obiective foarte ambițioase – reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 (față de nivelul din 1990) și atingerea zero emisii nete până în 2050 (neutralitate climatică) (Total net greenhouse gas emission trends and projections in Europe | European Environment Agency’s home page). Până în 2022, UE redusese deja emisiile nete cu aprox. 31% față de 1990 (Total net greenhouse gas emission trends and projections in Europe | European Environment Agency’s home page) (Total net greenhouse gas emission trends and projections in Europe | European Environment Agency’s home page), decuplând creșterea economică de emisiile de carbon (PIB-ul UE a crescut semnificativ în aceeași perioadă). Această reducere s-a datorat în principal diminuării rolului cărbunelui în producția de energie, creșterii ponderii regenerabilelor și îmbunătățirii eficienței industriale (Total net greenhouse gas emission trends and projections in Europe | European Environment Agency’s home page). Cu toate acestea, ritmul actual al reducerilor la nivel UE nu este încă suficient pentru a atinge ținta de -55% în 2030 – proiecțiile bazate pe politici existente indică o scădere de ~49% până în 2030, deci un deficit față de țintă (Total net greenhouse gas emission trends and projections in Europe | European Environment Agency’s home page). În consecință, UE implementează politici suplimentare (revizuirea Planurilor Naționale Energie-Climă, pachetul „Fit for 55” etc.) pentru a accelera decarbonizarea (Total net greenhouse gas emission trends and projections in Europe | European Environment Agency’s home page) (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News).

Statele membre din Europa de Est prezintă câteva caracteristici distincte în privința emisiilor de GES (gaze cu efect de seră). După 1990, multe au avut reduceri masive de emisii datorate colapsului industriei energointensive din perioada comunistă. De exemplu, România este „campioana” UE la reducerea emisiilor: și-a micșorat emisiile cu 77% față de 1990, mult peste media UE de 31%, potrivit datelor guvernamentale (Romania has reduced greenhouse gas emissions the most since 1990, by 77 pct). Și alte economii est-europene au scăzut drastic emisiile (Letonia, Lituania, Estonia, Bulgaria) în anii ’90. Cu toate acestea, aceste reduceri timpurii au provenit din tranziția economică, nu neapărat din politici climatice proactive. În prezent, provocarea pentru Est este să continue scăderea emisiilor dincolo de nivelul de „fructe ușor de cules” (low-hanging fruits) deja atins după 1990.

Disparitățile regionale sunt vizibile și în nivelurile actuale ale emisiilor. Țările Visegrád (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria) și altele din Est tind să aibă un mix energetic mai carbonizat și sectoare industriale energofage. De exemplu, Polonia este al treilea cel mai mare emițător de GES din UE, contribuind cu 11,2% din emisiile totale UE în 2022 (după Germania ~21,9% și Franța 12%) (EDGAR – The Emissions Database for Global Atmospheric Research), datorită în mare parte folosirii cărbunelui în energie și industrie. Emisiile pe cap de locuitor în Polonia ( ~9-10 tone CO₂ echivalent) sunt ridicate comparativ cu țări precum Franța (~5 t) sau România (~6 t) (CO2 Emissions per Capita – Worldometer). Pe de altă parte, țări estice ca România sau Letonia au printre cele mai scăzute emisii per capita din UE (sub 6 t CO₂e pe cap de locuitor) (Mapped: Greenhouse Gas Emissions by EU Country 2025 Update), datorită mixului energetic relativ curat (hidro și nuclear în RO, respectiv hidro și biomasă în LV) și prăbușirii industriilor poluante în anii ’90. Totuși, aceste țări pot vedea dificultăți în continuarea decarbonizării dacă, spre exemplu, transporturile și traficul auto cresc (un sector unde emisiile sunt în creștere în toată UE). Un caz aparte: Bulgaria, deși și-a redus mult emisiile față de 1990, a înregistrat în 2022 cea mai mare creștere anuală a emisiilor din UE (+8% față de 2021) (EDGAR – The Emissions Database for Global Atmospheric Research), pe fondul revenirii temporare la producția pe cărbune în contextul crizei energetice. Acest fapt subliniază vulnerabilitatea unor economii estice la șocurile energetice: fără alternative curate imediat disponibile, s-a recurs la combustibili fosili locali (cărbune lignit în BG) când gazul importat a devenit prea scump.

Provocări și politici: Principala provocare comună este implementarea efectivă a politicilor climatice și energetice ambițioase. UE a legiferat prin Legea climatică europeană obiectivele 2030 și 2050, iar pachetul Fit for 55 aduce instrumente concrete: extinderea și consolidarea Schemei UE de comercializare a emisiilor (ETS), ținte naționale anuale mai stricte de reducere a emisiilor în sectoarele non-ETS (Regulamentul de Repartiție a Eforturilor) și noi standarde (ex: interzicerea vânzării de mașini noi cu motor termic din 2035). Aceste măsuri afectează diferit statele membre. Țările estice care depind de industrii cu emisii mari (centralelor pe cărbune, fabrici de ciment, rafinării etc.) trebuie să gestioneze tranziția justă pentru angajați și comunități. Fondurile europene alocate (Just Transition Fund) sunt esențiale: de exemplu, regiunile miniere din Polonia și România primesc finanțare pentru reconversie economică (crearea de locuri de muncă verzi alternative).

Un alt element important este partajarea echitabilă a eforturilor: unele țări din Europa Centrală au argumentat pentru o distribuție proporțională cu PIB-ul și specificul național al țintelor climatice, dat fiind că ele au deja reduceri istorice mari dar economii mai puțin bogate. Politicile UE încearcă să echilibreze aceste aspecte: de exemplu, mecanisme de solidaritate în ETS (certificate gratuite pentru modernizare) pentru statele cu venit mai mic pe cap de locuitor, folosite la investiții în tehnologii curate. Adaptarea la schimbările climatice este o altă dimensiune a ODD 13: valurile de căldură, seceta sau inundațiile lovesc puternic Europa de Est (ex: seceta din 2022 în Europa Central-Estică a afectat agricultura). Strategiile naționale de adaptare sunt în curs de implementare (împăduriri, sisteme de irigații, planuri de intervenție la dezastre), adesea cu sprijinul financiar al UE.

Per total, UE este lider global în politici climatice și și-a depășit țintele anterioare (a atins reducerea de 20% înainte de 2020, depășind-o cu câteva procente). Însă pentru orizontul 2030-2050, ritmul trebuie crescut. În următorii ani, se așteaptă ca noile măsuri să accelereze vizibil reducerea emisiilor în sectoare precum energia și transporturile (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News). Progresele viitoare la nivelul UE depind în mare măsură de acțiunile concertate ale tuturor statelor membre, inclusiv ale celor din Est: fără decarbonizarea centralelor pe cărbune din Polonia și Balcani, fără renovarea clădirilor ineficiente energetic din toată Europa și fără tranziția transportului către vehicule nepoluante, obiectivele climatice nu pot fi atinse. Abordarea „tranziției juste” – asigurând că regiunile mai sărace nu rămân în urmă – va fi esențială pentru unitatea UE în atingerea ODD 13.

ODD 17: Parteneriate pentru obiective

Pentru îndeplinirea Agendei 2030, parteneriatele și cooperarea internațională sunt cruciale, iar UE joacă un rol de prim-plan ca actor global al dezvoltării durabile. UE și statele sale membre formează cel mai mare donator de asistență pentru dezvoltare (ODA) la nivel mondial, însă eforturile rămân sub angajamentele asumate. În 2023, asistența oficială pentru dezvoltare a crescut ușor la nivel global, dar a reprezentat doar 0,37% din venitul național brut al donatorilor OECD, mult sub ținta ONU de 0,7% (2023 aid data exposes urgent need for more democratic governance of development cooperation – Eurodad). La nivelul UE, mai puțin de o treime din țări au atins ținta de 0,7% ODA/GNI – în 2023 doar patru state membre (Danemarca, Suedia, Luxemburg, Germania) au depășit acest prag (2023 aid data exposes urgent need for more democratic governance of development cooperation – Eurodad). Țările din Europa de Est, având economii mai mici și fiind contributori relativ noi la ajutor internațional, au niveluri de ODA ca pondere din PIB sub media UE (adesea în jur de 0,1-0,2% din VNB). De exemplu, România a acordat în 2021 ODA echivalentă cu ~0,12% din VNB ([PDF] ROMANIA – AidWatch Reports), iar Polonia ~0,14%, față de ~0,5% media UE și 0,7% ținta dorită. Totuși, contribuțiile acestor țări sunt în creștere graduală, pe măsură ce și capacitatea lor economică sporește.

Un alt indicator relevant pentru ODD 17 este nivelul de îndatorare publică și capacitatea de a finanța dezvoltarea durabilă. Pandemia a dus la creșteri masive ale datoriei publice în UE, afectând negativ progresul către ODD 17 conform monitorizărilor Eurostat (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News). Țările UE au fost nevoite să cheltuiască mult pentru redresare internă, ceea ce a redus spațiul fiscal pentru cooperare externă în anii recenți. Cu toate acestea, UE a lansat inițiative de parteneriat importante: de exemplu, conceptul „Team Europe” – care combină resursele Comisiei Europene, BEI și statelor membre – a fost folosit pentru a sprijini țări partenere în criza COVID (donații de vaccinuri, pachete de sprijin economic). De asemenea, programul Global Gateway al UE (lansat în 2021) finanțează proiecte majore de infrastructură durabilă în țările în curs de dezvoltare, ca alternativă bazată pe valori democratice la alte inițiative globale, consolidând parteneriatele pentru dezvoltare.

Provocări și politici: Țările din Europa de Est se află adesea într-o dublă postură – beneficiari ai fondurilor europene de coeziune (parteneriat intern în UE) și, concomitent, donatori emergenți către vecinătatea estică sau sudică. Ele prioritizează adesea asistența regională: de pildă, Polonia, România și țările baltice au direcționat o parte semnificativă din ajutorul lor pentru Parteneriatul Estic (Ucraina, Republica Moldova, Georgia etc.), mai ales după 2022, oferind sprijin umanitar și pentru reconstrucție. Solidaritatea intra-UE s-a văzut clar odată cu criza refugiaților ucraineni – statele estice au primit milioane de refugiați, iar cheltuielile cu aceștia au fost parțial contabilizate ca ODA (costuri cu refugiații pe teritoriul donatorilor), ceea ce a „umflat” statistic anumite bugete de ajutor (ODA … missing the mark (again): Preliminary 2023 figures show EU aid keeps failing human development and equality – CONCORD). Provocarea este ca aceste cheltuieli să nu detracteze de la finanțarea dezvoltării pe termen lung în țările sărace. Organizațiile societății civile subliniază necesitatea ca ODA să se concentreze pe combaterea sărăciei și inegalităților în țările beneficiare, nu să fie absorbită de nevoi interne ale donatorilor (ODA … missing the mark (again): Preliminary 2023 figures show EU aid keeps failing human development and equality – CONCORD) (2023 aid data exposes urgent need for more democratic governance of development cooperation – Eurodad).

Pentru UE per ansamblu, ODD 17 înseamnă și coerența politicilor pentru dezvoltare durabilă și întărirea cooperării multilaterale. UE rămâne un susținător cheie al Acordului de la Paris și al cooperării climatice (contribuind major la finanțarea climatică anuală de 100 mld. USD pentru țările în curs de dezvoltare) și promovează parteneriate globale în forurile ONU. De asemenea, la nivel intern, parteneriatul pentru obiective se manifestă prin mecanisme de guvernanță în care autoritățile locale, societatea civilă și sectorul privat sunt implicate în implementarea SDG-urilor. Țări precum Cehia, Slovenia sau Estonia au platforme naționale multi-actor pentru dezvoltare durabilă, care reunesc guvernul cu ONG-uri și mediul academic în monitorizarea progresului și propunerea de politici. În Europa de Est, conștientizarea SDG-urilor a crescut, dar integrarea lor deplină în strategiile naționale necesită în continuare efort și coordonare interinstituțională.

Tendințe generale și perspective: Monitorizarea din 2024 indică faptul că UE se menține pe drumul cel bun la multe obiective sociale (ex. educație, reducerea sărăciei, ocupare), însă pentru obiectivele de mediu și parteneriate progresul trebuie accelerat (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News). Decalajele regionale se estompează lent în unele domenii (ex. educație), dar persistă sau chiar s-au accentuat în altele (ex. sănătate, calitatea aerului). Țările din estul Europei au realizat progrese notabile în ultimii ani, însă rămân provocări semnificative de recuperare față de media UE. Politicile și fondurile europene joacă un rol vital în această convergență – de la Planul Național de Redresare și Reziliență la politicile de coeziune și tranziție verde. Pe termen mediu, pe măsură ce statele membre implementează țintele ambițioase stabilite (prin Pactul Ecologic, Agenda 2030 și altele), se așteaptă progrese mai vizibile la ODD-urile de mediu și parteneriat (ODD 13, ODD 17) în anii următori (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News) (Eurostat 2023 Report Shows EU’s Progress on Sustainable Development Goals – ESG News). Uniunea Europeană, ca întreg, demonstrează angajament față de dezvoltarea durabilă, însă succesul final depinde de menținerea solidarității și parteneriatului atât în interiorul UE (între regiuni și generații), cât și în exterior, cu partenerii globali, pentru a asigura un viitor sustenabil și echitabil până în 2030 și dincolo de acest orizont.

Bibliografie:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top