INIȚIATIVE

  • Elaborarea primului studiu național privind utilizarea achizițiilor publice verzi în România – Studiul a avut un impact semnificativ, fiind preluat de numeroase publicații, portaluri de știri și televiziuni. Concluziile sale au condus la acțiuni concrete pentru adaptarea legislației la cerințele europene. Detalii

  • Organizarea primului curs de achiziții publice verzi și sociale, în parteneriat cu INSCAP și Asociația Municipiilor din România. Detalii

  • Elaborarea Raportului Subnațional Voluntar pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG), parte a Raportului Național Voluntar prezentat de România la ONU în 2023.

  • Premiul TED Ambassador Award, acordat de Publicațiile Oficiale ale Uniunii Europene doamnei Alina Bilan pentru contribuția la cercetarea în domeniul achizițiilor publice verzi. Detalii

  • Proiectul Muzeul Ținutului Pădurenilor, inclus în Ghidul Uniunii Internaționale de Arhitectură pentru Agenda 2030.

  • Coordonarea echipei românești „reSOURCE TEAM” și elaborarea proiectului pentru competiția mondială Solar Decathlon 2021.

  • Seria de workshop-uri „Soluții sustenabile pentru mediul construit”, organizate în București (în parteneriat cu UTCB) și la Iași (în colaborare cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Ordinul Arhitecților din România). Detalii

  • Publicarea de studii științifice în reviste de prestigiu, inclusiv Springer Nature.

  • Participare activă la elaborarea reglementărilor privind achizițiile publice verzi, construcțiile și urbanismul.

  • Colaborare permanentă cu instituții precum:

    • Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României (DDD)
    • Asociația Municipiilor din România (AMR)
    • Asociația Comunelor din România (ACOR)
    • United Cities and Local Governments (UCLG)
  • Fondator al SDG FOUNDATION – European Institute for Sustainable Development, Polonia. Detalii

  • Organizator al Conferinței Internaționale SAMORZAD 6.0, prin SDG FOUNDATION. Vizualizează conferința

  • Partener principal al proiectului House of Peace. Detalii

  • Susținător al activităților Societății Polono-Române de la Cracovia.

  • Inițiator și fondator al rețelei balcanice de ONG-uri, pentru dezvoltare durabilă în regiunea Balcanică.

  • Partener al Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) – Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD).

  • Partener al Asociației Municipiilor din România (AMR) și INSCAP. Detalii

  • Partener ESDN (European Sustainable Development Network).

  • Inițiator al programului „Fără PET-uri în clădirile publice”. Detalii

  • Participant activ la elaborarea reglementărilor pentru înființarea Centrului de Excelență pentru Dezvoltare Durabilă, un proiect ce va forma 2.000 de experți în dezvoltare durabilă (1.600 la nivel local și 400 la nivel central) în colaborare cu opt universități.

Scroll to Top