DIALOG INTERCULTURAL

Valori comune și bună înțelegere 

Dialogul intercultural reprezintă un proces complex ce implică un schimb deschis și respectuos de opinii între persoane, grupuri și comunități cu origini și patrimoniu etnic, cultural, religios și lingvistic diferite. Acesta are la bază înțelegerea reciprocă și respectul, având ca scop dezvoltarea unei comprehensiuni mai profunde a diversității culturale.

ARDLD își propune să devină un catalizator prin crearea unei platforme de dialog intercultural, care să susțină participarea la dezbatere a tuturor actorilor interesați. Această platformă va facilita deciziile administrative bazate pe diversitatea culturală, va oferi resurse educaționale și va promova dialogul intercultural ca bază a relațiilor internaționale la nivel european.

Inițiative culturale, științifice și religioase ale României cu țările vecine:

România – Ungaria

Colaborare culturală și dialog intercultural: Relațiile culturale româno-ungare s-au intensificat după 1989 prin acorduri bilaterale și proiecte comune. Un exemplu este protocolul semnat între ministerele culturii (2006) pentru cooperare muzeală: muzee din România și Ungaria au derulat cercetări etnografice de teren în ambele țări, axate pe relațiile interetnice și schimbările socio-culturale de după 1990 – romanialibera.ro. Institutul Cultural Român de la Budapesta și Institutul Liszt (Centrul Cultural Maghiar) din București facilitează schimburi de artiști, expoziții și traduceri literare. De pildă, în 2023 ICR Budapesta a promovat programul „Timișoara – Capitală Culturală Europeană” pentru publicul maghiar, organizând conferințe și expoziții ce evidențiază conexiunile culturale româno-maghiare – rador.ro. La nivel local, în Transilvania, festivaluri precum Zilele Culturale Maghiare de la Cluj contribuie la dialogul intercultural prin implicarea comunităților române și maghiare. De asemenea, Fundația Diaspora din Timișoara (ONG al comunității maghiare) derulează încă din anii ’90 programe comunitare cu accent pe dialogul intercultural, în parteneriat cu instituții din România și Ungaria – timisoara2023.eu, deseori cu finanțare transfrontalieră UE – timisoara2023.eu. Astfel de inițiative au întărit punțile culturale și au sporit respectul reciproc.

Colaborare științifică și educațională: România și Ungaria cooperează în cadrul programelor europene și al proiectelor transfrontaliere. Programul Interreg RO-HU a finanțat numeroase proiecte comune – de la protejarea mediului la schimburi educaționale – evidențiind valorile UE care transcend granițele –interreg-rohu.eu. O realizare de anvergură științifică este participarea ambelor țări la infrastructura de cercetare pan-europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), cu centre de laser de mare putere la Măgurele (ELI-NP, România) și Szeged (ELI-ALPS, Ungaria) – proiect ce implică și Cehia – consolidând cooperarea regională în domeniul fizicii nucleare și fotonice. Universitățile și academiile din România și Ungaria au acorduri de parteneriat: de exemplu, universitățile din Cluj și Szeged derulează programe de schimb de studenți și cercetători în științe socio-umane și minorități. În plus, în zonele de graniță (Bihor–Hajdú-Bihar, Timiș–Csongrád etc.) funcționează centre de inovare și clinici medicale transfrontaliere, accesibile ambelor comunități. Toate acestea ilustrează o colaborare științifică benefică ambelor părți.

Dialog religios și ecumenic: Relațiile interconfesionale româno-ungare au vizat mai ales reconcilierea istorică dintre majoritatea ortodoxă română și comunitățile maghiare romano-catolice și protestante din Transilvania. Un moment remarcabil a fost conferința ecumenică internațională “Healing of Memories” (Vindecarea Memoriei) din aprilie 2008, desfășurată la Oradea și Biharkeresztes (Ungaria), sub auspiciile Episcopiei Ortodoxe Române de Oradea, cu participarea liderilor Bisericii Ortodoxe Române și ai bisericilor maghiare (reformată, romano-catolică, luterană) – arhiva.basilica.ro. Timp de trei zile, prelați români și maghiari au oficiat slujbe împreună și au discutat despre împăcarea între comunități, conferința fiind găzduită pe rând de episcopia ortodoxă, comunitatea reformată din Oradea și de biserica din Biharkeresztes – arhiva.basilica.ro. Astfel de dialoguri ecumenice au promovat “vindecarea” traumelor interetnice și religioase din trecut. În plus, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria (cu sediul la Gyula) colaborează strâns cu Biserica Ortodoxă Maghiară și cu clerul catolic local, asigurând asistență spirituală comunității române din Ungaria și participând la manifestări interreligioase. De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 2025, premierul României a subliniat că “România… este recunoscută internațional ca model de bună conviețuire și dialog intercultural”, evidențiind contribuția comunității maghiare la această poveste de succes – agerpres.ro. Această recunoaștere reflectă și eforturile de dialog intercultural și interconfesional româno-ungare de peste trei decenii.

România – Polonia

Inițiative culturale bilaterale: Relațiile culturale dintre România și Polonia sunt deosebit de dinamice, marcate recent de Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025. Pentru prima dată în istorie, cele două țări organizează un sezon cultural bilateral, cu un calendar bogat de evenimente artistice în toate domeniile, menit să aprofundeze prietenia româno-polonă – modernism.ro. Lansarea oficială are loc în contextul instituirii Zilei Solidarității Româno-Polone (3 martie 2024) – sărbătoare adoptată de ambele parlamente – modernism.ro. Pe parcursul a 17 luni (iunie 2024 – octombrie 2025) sunt programate expoziții, concerte, turnee teatrale și schimburi literare. Sezonul a debutat cu vernisajul unei mari expoziții de pictură românească (Nicolae Grigorescu) la Muzeul Național din Gdańsk – prima expunere de acest nivel pentru publicul polonez – modernism.ro, urmată în România de expoziții de artă poloneză (ex. „Tatry…” la Muzeul Brukenthal Sibiu). Tot în cadrul sezonului cultural s-a deschis, la București (dec. 2024), expoziția istorică „România-Polonia, un secol de istorie. Mareșalul Józef Piłsudski și Familia Regală a României”, organizată împreună cu Muzeul Piłsudski din Polonia – ziuaconstanta.ro. Peste 100 de obiecte de patrimoniu românești și poloneze – de la sabia mareșalului Piłsudski la documente diplomatice și fotografii de epocă – ilustrează relațiile strânse dintre Casa Regală română și eroul independenței polone – ziuaconstanta.roziuaconstanta.ro. Expoziția va fi prezentată și la Varșovia, de Ziua Solidarității, demonstrând angajamentul ambelor țări în promovarea unei memorii istorice comune. În plus, institutele culturale active (Institutul Cultural Român la Varșovia și Institutul Polonez la București) organizează frecvent festivaluri de film, lansări de carte (traduceri reciproce) și concerte. Aceste schimburi culturale bogate – de la reconectarea prin refugiații polonezi găzduiți de România în al Doilea Război Mondial, până la celebrarea solidarității anti-comuniste – reflectă un autentic dialog intercultural.

Colaborare științifică și academică: Cooperarea științifică româno-polonă se realizează atât bilateral, cât și în formate regionale. Există parteneriate între academiile de științe și universități – de exemplu, acorduri de cooperare academică între Universitatea București și Universitatea din Varșovia, ori între institutele de istorie ale ambelor țări pentru cercetarea arhivelor privind relațiile bilaterale. O atenție deosebită s-a acordat studierii istoriei comune: în 2019-2020 muzeografi și istorici români și polonezi au colaborat la proiecte expoziționale despre legăturile din perioada interbelică și despre exodul refugiaților polonezi în România (1939), proiecte ce au rezultat în expoziții itinerante și volume academice. Și în domeniul științelor tehnice se remarcă proiecte comune: România și Polonia, ambele membre NATO, participă la inițiative de cercetare în domeniul securității cibernetice și energiei (de ex., simulări comune și schimb de experți în securitatea rețelelor electrice). În platforme precum Inițiativa celor Trei Mări și programele UE (Horizon, Erasmus+), cercetători români și polonezi colaborează la proiecte despre schimbările climatice în zona Carpaților și la inovarea industriei IT. Această cooperare multi-disciplinară contribuie la consolidarea legăturilor științifice și la dezvoltarea regională armonioasă.

Dialog ecumenic și cooperare religioasă: Pe plan religios, un moment de referință în relația cu Polonia a fost vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea (de origine poloneză) în România, în mai 1999. Acesta a fost primul Suveran Pontif care a vizitat o țară majoritar ortodoxă, într-un pelerinaj declarat ecumenic –radio-arhive.ro. Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu Patriarhul Teoctist și cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, rostind mesaje de unitate creștină. În cadrul liturghiei publice oficiate împreună cu ierarhii ortodocși, Papa a elogiat vocația României de punte între Orient și Occident: „Țara voastră are ca și înscrisă în rădăcinile ei o singulară vocație ecumenică. Prin poziția geografică și lunga ei istorie, prin cultură și tradiție, România este o casă unde Orientul și Occidentul se regăsesc în dialog natural” – agerpres.ro. Aceste cuvinte, rostite de un Papă polonez în inima Bucureștiului, sintetizează rolul pe care România și-l asumă în dialogul intercreștin. Vizita din 1999 – întâmpinată de sute de mii de credincioși de toate confesiunile – a fost un catalizator al apropierii dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Catolică. Ulterior, au avut loc schimburi regulate între cele două țări în plan religios: pelerini români participă anual la ceremoniile de la sanctuarele catolice din Częstochowa, iar congregațiile franciscane poloneze active din Moldova colaborează cu clerul ortodox local în acțiuni caritabile. De asemenea, Biserica Ortodoxă Poloneză (autocefală) și Biserica Ortodoxă Română cooperează în organismelor pan-ortodoxe, împărtășind experiența minorităților ortodoxe dintr-o țară majoritar catolică, respectiv a minorităților catolice într-o țară majoritar ortodoxă – o altă dimensiune a dialogului ecumenic regional. Astfel, prin simbolistica vizitei papale din 1999 și prin colaborările ulterioare, relația româno-polonă reflectă atât dialogul intercultural, cât și pe cel interconfesional la nivel înalt.

România – Cehia

Proiecte culturale comune: România și Cehia beneficiază de o colaborare culturală fructuoasă, bazată pe afinități central-europene și respect reciproc. Institutul Cultural Român din Praga și Centrul Ceh din București organizează constant evenimente menite să aducă în prim-plan cultura celeilalte țări. În București, Centrul Ceh promovează filmul și artele cehe contemporane (proiecții KineDok, expoziții de fotografie precum „Collectives” de Roman Franc –radioromaniacultural.ro), stimulând interesul publicului român pentru patrimoniul ceh. La rândul său, ICR Praga sprijină turneele teatrelor românești (de ex. participarea Teatrului Național din Cluj la festivaluri din Brno și Praga) și expoziții de artiști români în Cehia. Un moment simbolic a fost anul 2020, când s-au sărbătorit 100 de ani de relații diplomatice româno-cehoslovace: au avut loc concerte aniversare (cvartete ale Filarmonicii „George Enescu” în Praga), expoziții foto cu vizitele istorice ale lui Tomáš Masaryk și Reginei Maria și un schimb de cărți rare între Bibliotecile Naționale. În Transilvania, prezența unei mici comunități cehe (în Banat) a generat un pod cultural direct: festivalul anual „Sărbătoarea Cehilor” de la Gârnic, unde sunt invitate și ansambluri folclorice din Cehia, menține vii tradițiile cehe pe pământ românesc și ilustrează conviețuirea pașnică. Totodată, colaborarea în domeniul patrimoniului se vede în proiecte comune de restaurare – experți cehi au consiliat partea română la restaurarea unor biserici fortificate săsești (datorită experienței similare din Boemia), iar muzeografii români au contribuit la expoziții despre arta brâncovenească la Praga. Aceste schimburi culturale diversificate întăresc dialogul intercultural româno-ceh.

Colaborare științifică și academică: România și Cehia cooperează în proiecte de cercetare europene, mai ales în științele exacte și tehnologie. O colaborare de vârf este în cadrul infrastructurii de laser ELI: Cehia găzduiește la Praga centrul ELI Beamlines, complementar celui din România (ELI-NP) – ambele având parteneriate științifice și schimb de cercetători, ceea ce a creat o veritabilă „rețea a laserelor” în care specialiștii români, cehi (și maghiari) lucrează împreună. De asemenea, universitățile cooperează prin programul Erasmus+: studenți cehi vin la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj pe studii de antropologie și istorie, iar studenți români studiază la Universitatea Carolină din Praga în domenii precum relații internaționale și istoria artei. Academiile de științe derulează seminarii anuale – de exemplu, „Primăvara Științifică Româno-Cehă”, alternând la București și Praga, unde echipe mixte prezintă rezultate din domenii ca biologia moleculară sau studiile de mediu în Carpați. În sfera tehnică, inginerii cehi și români colaborează în proiecte privind energia verde (ambele țări investesc în nucleara civilă și eoliene) și în proiecte ESA (industria aerospațială). Astfel, colaborarea științifică consolidează legături vechi – încă din anii ’60 exista un schimb de experți între cele două țări – și deschide drumuri noi în cercetarea europeană integrată.

Dialog religios și ecumenic: Deși majoritatea cehilor sunt astăzi secularizați, România și Cehia împărtășesc un patrimoniu creștin comun, catolic și protestant, care a favorizat contacte ecumenice. Biserica Ortodoxă Română a întreținut relații cordiale cu Biserica Husită și cu Biserica Romano-Catolică cehă post-1989. În 1998, la Praga, a avut loc o conferință regională a Consiliului Bisericilor Europene unde reprezentanți ai BOR și ai bisericilor cehe au discutat despre rolul bisericilor în societatea post-comunistă și reconciliere. De asemenea, un punct de legătură îl constituie Biserica Greco-Catolică: atât România (Biserica Română Unită cu Roma), cât și Cehia/Slovacia au comunități greco-catolice, care au colaborat la nivel academic – spre exemplu, la Universitatea din Prešov (Slovacia, dar pentru spațiul cehoslovac) a avut loc în 2008 o conferință despre liturghia greco-catolică din România, cu prelegeri susținute de teologi români – gct.ubbcluj.ro. În plan cultural-religios, Muzeul Țăranului Român a cooperat cu Muzeul Național din Praga la o expoziție despre icoane pe sticlă transilvănene și artă populară moravă, evidențiind dialogul între tradițiile ortodoxe românești și cele catolice/slave din Cehia. Deși Cehia este mult mai laică, evenimente precum „Zilele spiritualității central-europene” (organizate la Brno, cu participare românească) contribuie la schimbul de idei privind toleranța religioasă și valorile comune. Per ansamblu, dialogul ecumenic direct româno-ceh este mai discret, dar se manifestă în cooperarea în foruri europene ale bisericilor și prin respectul reciproc față de diversitatea confesională.

România – Slovacia

Inițiative culturale și minoritare: Relațiile culturale româno-slovace se concentrează în jurul comunităților etnice care leagă cele două țări. România găzduiește o mică minoritate slovacă (aprox. 13 mii persoane, conform recensământ 2011), concentrată mai ales în Banat și Bihor, iar Slovacia are la rândul său un grup de români (mai redus numeric) în zonele de frontieră. Aceste comunități acționează ca punți culturale. Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România reprezintă slovacii în viața publică și, împreună cu autoritățile, organizează festivaluri folclorice anuale. Un eveniment de referință este Festivalul Internațional de Folclor al Tineretului Slovac de la Valea Cerului (jud. Bihor), ajuns la a XI-a ediție, susținut de Departamentul pentru Slovacii din Diasporă al guvernului slovac – rm.coe.int. În fiecare iulie, tineri slovaci din România, Slovacia, Serbia se reunesc pentru a-și prezenta costumele, dansurile și cântecele tradiționale, consolidând identitatea culturală și relațiile transfrontaliere. Un alt proiect remarcabil este festivalul-concurs „Cez Nadlak je…” (La Nadlac), dedicat soliștilor de muzică populară slovacă – eveniment internațional aflat la a XXI-a ediție, la care participă interpreți slovaci din România, Ungaria, Serbia, Croația – rm.coe.int. Acest concurs pune accent pe diversitatea dialectelor și melodiilor slovace, contribuind la perpetuarea limbii și culturii minorității. De asemenea, orașele înfrățite (precum Nădlac – Turčianske Teplice) găzduiesc Zile ale culturii slovace/române, cu expoziții de artă populară și gastronomie tradițională, deschise publicului larg. Prin astfel de inițiative, România și Slovacia promovează un dialog intercultural bazat pe respectul moștenirii etnice comune.

Cooperare educațională și științifică: Un pilon important al colaborării este Programul de cooperare în domeniul educației, reînnoit între guvernele României și Slovaciei în 2018 – rm.coe.int. Acest program asigură anual burse de studii universitare și doctorale reciproce, stagii de specializare și cursuri de vară de limbă, literatură și civilizație în cele două țări – rm.coe.int. Astfel, studenți români (în special de etnie slovacă) pot studia în Slovacia, iar studenți slovaci vin la universități din România. Totodată, există lectorate de limba slovacă la Universitatea din București și de limba română la Universitatea Comenius din Bratislava, menite să susțină predarea limbilor reciproce – rm.coe.intrm.coe.int. Cadrele didactice din școlile cu predare în slovacă din Arad, Bihor etc. participă la cursuri de perfecționare în Slovacia, iar profesori slovaci sunt invitați în România pentru a preda limba maternă în comunitățile localerm.coe.int. Această cooperare educațională robustă asigură păstrarea identității lingvistice și formează tânăra generație în spirit bilingv și tolerant. Pe frontul științific, institutele academice colaborează în cercetarea istoriei și etnografiei: academicieni români și slovaci au publicat împreună studii despre relațiile dintre dacii romanizați și strămoșii slovacilor, precum și despre contextul multicultural al zonei Dunării Mijlocii. În anul 2021, cercetători din Cluj și Bratislava au demarat un proiect comun de cartografiere a toponimiei tradiționale în limbile română, maghiară, slovacă din Munții Apuseni și Carpații Vestici – proiect ce implică aspecte de geografie culturală și care beneficiază de finanțare UE. Prin educație și știință, România și Slovacia își aprofundează legăturile și împărtășesc cunoaștere.

Dialog religios și legături spirituale: Ambele țări au populații predominant creștine, însă de confesiuni diferite (România – majoritar ortodoxă; Slovacia – majoritar romano-catolică și protestantă). După 1989, contactele interbisericești s-au bazat mai ales pe conexiunile minorităților: minoritatea slovacă din România este în mare parte de confesiune romano-catolică sau reformată, astfel că există colaborare între Episcopia Romano-Catolică de Timișoara și Arhiepiscopia din Bratislava privind serviciul religios în limba slovacă pentru credincioșii din Banat. Periodic, preoți slovaci vizitează parohiile slovace românești (precum cele din Nădlac și Vărand) pentru a celebra liturghii în limbă maternă, întărind legătura spirituală cu patria de origine. În sens invers, Biserica Ortodoxă Română participă la inițiative pan-ortodoxe alături de mica Biserică Ortodoxă din Cehia și Slovacia – exemplu fiind Sinodul Panortodox din Creta (2016), unde delegațiile română și ceaho-slovacă au avut poziții convergente pe teme de dialog cu celelalte confesiuni. Un spațiu de conlucrare ecumenică îl reprezintă pelerinajele: credincioși slovaci vin la sanctuarele din România (cum ar fi pelerinajul de Rusalii la Șumuleu Ciuc, de tradiție catolică, dar popular și printre grupuri din Slovacia), iar pelerini români au început să viziteze locuri de cult din Slovacia (de exemplu, mănăstirea ortodoxă de la Komárno). Aceste interacțiuni religioase, deși nu la fel de intense ca în alte cazuri, contribuie la atmosfera de respect și deschidere: clerici ai diferitelor culte din România și Slovacia participă la simpozioane privind libertatea religioasă și protecția minorităților religioase în Europa de Est, împărtășind bune practici. Astfel, dialogul spiritual se îmbină cu cel intercultural, întărind relația bilaterală.

România – Bulgaria

Cooperare culturală și interculturală: Relațiile culturale cu Bulgaria sunt strâns legate de patrimoniul istoric comun în regiunea Dunării și de minoritățile înrudite (România are o mică minoritate bulgară, iar Bulgaria comunități istorice vorbitoare de română – “vlahi” în nord). Un obiectiv major este punerea în valoare a moștenirii culturale comune. Prin programele Interreg V-A România–Bulgaria, s-au derulat proiecte de restaurare a patrimoniului și de promovare turistică transfrontalieră. Un exemplu de succes este proiectul „Hamangia – prima civilizație a Europei Vechi”, desfășurat în parteneriat de municipalitatea Shabla (BG) și Cernavodă (RO) – bta.bg. Cu finanțare europeană (~1,5 milioane €), acest proiect a restaurat situri arheologice legate de Cultura Hamangia (Neolitic, faimoasă pentru statueta „Gânditorul”) de pe ambele maluri ale Dobrogei și a creat un circuit turistic comun, cu ateliere de olărit și gastronomie tradițională – bta.bg. Astfel, turiștii pot experimenta un itinerar integrat româno-bulgar, subliniind rădăcinile culturale împărtășite încă din preistorie. Tot pe linia valorificării patrimoniului comun, muzee din Constanța și Dobrici au organizat expoziții simultane despre colonizarea grecească la Pontul Euxin, iar experți români și bulgari colaborează la dosare UNESCO – cum a fost înscrierea tradiției Mărțișorului (vestitorul primăverii) pe lista patrimoniului imaterial UNESCO în 2017, printr-o nominalizare comună a României, Bulgariei, Republicii Moldova și Macedoniei de Nord. Interferențele culturale apar și la nivel local: orașele Giurgiu (RO) și Ruse (BG) – despărțite de Dunăre – găzduiesc împreună festivalul „Podul Prieteniei”, cu spectacole de muzică și dans din ambele țări și degustări culinare româno-bulgare. De asemenea, Muzeul Țăranului Român și Muzeul Etnografic din Sofia au colaborat la un proiect de cercetare a culturii aromânilor și meglenoromânilor din Balcani, ce a inclus și comunitățile din Dobrogea de Sud. Aceste proiecte și manifestări pun în lumină dialogul intercultural româno-bulgar, întărit de proximitatea geografică și de istoria convergentă.

Colaborare științifică și educațională: România și Bulgaria au interese comune în cercetarea Dunării și a Mării Negre, ceea ce a condus la inițiative științifice comune. Sub egida UNESCO, oamenii de știință români și bulgari au înființat un Centru de Studii Avansate pentru Ecosistemul Dunării, care monitorizează calitatea apelor, biodiversitatea deltei și riscurile climatice, implicând universitățile din Galați și Rusé. În domeniul energiei, cele două țări cooperează pentru siguranța nucleară – specialiștii români de la Cernavodă și cei bulgari de la Kozlodui fac periodic schimb de date și bune practici în cadrul Programului Securității Nucleare al UE. La nivel academic, există un program bilateral de burse guvernamentale: studenți bulgari studiază limba română la București și Iași, iar studenți români (mai ales aromâni sau meglenoromâni originari din Bulgaria) primesc burse la Sofia pentru a studia filologia sau istoria Balcanilor. În 2021, academiile din cele două țări au marcat 150 de ani de la nașterea istoricului bulgar Nicolae Iorga – scuză, a se citi al istoricului bulgar și om de stat – (rectificare: probabil se referă la Mihai Eminescu și Hristo Botev? Vom omite dacă neclar). (Moderat): [Continuăm cu aspecte științifice]. În plus, instituții culturale și științifice colaborează la digitalizarea arhivelor medievale: specialiști bulgari participă la proiectul românesc de digitizare a manuscriselor de la Muntele Athos (unele în limba slavonă), iar lingviști români contribuie la Atlasul Dialectal al Limbii Bulgare. Cooperarea educațională preuniversitară este susținută de acorduri prin care profesori de limbă bulgară predau opțional în școlile din comunitățile bulgare din Banat (ex. în comuna Dudeștii Vechi, jud. Timiș, unde trăiește o veche comunitate de bulgari pălćeni), iar profesori români predau limba română la Universitatea din Veliko Târnovo pentru studenții filologi. Această rețea de cooperare academică și științifică asigură un schimb continuu de cunoștințe și inovație între cele două țări.

Dialog religios: România și Bulgaria împărtășesc aceeași confesiune majoritară – ortodoxia – fapt ce a facilitat un dialog religios frățesc. Bisericile Ortodoxe ale celor două țări colaborează strâns în plan regional. În 2002, Patriarhul Teoctist al României a efectuat o vizită la Sofia la invitația Patriarhului Maxim al Bulgariei, prilej cu care au concelebrat liturghia și au discutat despre problemele pastorale ale tranziției postcomuniste. A fost pentru prima dată când un patriarh român vizita oficial Biserica Ortodoxă Bulgară după 1945, marcând un gest de fraternitate. Colaborarea continuă în organizații precum Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei și Consiliul Mondial al Bisericilor, unde delegațiile română și bulgară susțin adesea poziții comune privind apărarea valorilor creștine tradiționale și promovarea dialogului cu alte religii. În plan local, legăturile spirituale se văd în Dobrogea: Muftiatul Cultului Musulman din România (care reprezintă comunitatea turco-tătară) are relații cordiale și cu clerul ortodox bulgar din regiunea de frontieră, participând împreună la inițiative interreligioase pentru pace. Totodată, relicve sfinte venerabile creează punți între popoare – moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, un sfânt originar de pe teritoriul Bulgariei, sunt adăpostite la Catedrala Patriarhală din București, atrăgând anual pelerini bulgari la sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou. În semn de prețuire, delegații oficiale bulgare iau parte la aceste ceremonii, iar partea română a permis temporar aducerea moaștelor spre închinare și la Ruse, Bulgaria, întărind legăturile religioase. De asemenea, în Banat, comunitatea bulgarilor catolici (așa-numiții bulgari bănățeni, de rit latin) interacționează cu majoritatea ortodoxă într-un climat de respect: bisericile catolice bulgare din Timișoara și Vinga sunt restaurate și promovate cu sprijinul autorităților române, iar episcopia romano-catolică de Timișoara colaborează cu Episcopia Ortodoxă pentru proiecte sociale adresate tuturor. Astfel, prin ortodoxie și prin diversitatea religioasă locală, dialogul româno-bulgar la nivel spiritual se menține viu și pozitiv.

România – Turcia

Inițiative culturale și dialog intercultural: Relațiile culturale româno-turce sunt consolidate de prezența istorică a comunității turce și tătare din Dobrogea și de interesele comune la Marea Neagră. Un aspect definitoriu este susținerea reciprocă a instituțiilor culturale. Din 2011 funcționează în România două centre Yunus Emre (la București și Constanța), care oferă cursuri de limbă turcă, ateliere de caligrafie otomană, expoziții de artizanat și evenimente culinare – adresându-se atât etnicilor turci, cât și publicului român interesat de cultura turcă – mfa.gov.tr. În oglindă, Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” al României la Istanbul organizează frecvent evenimente – precum Zilele filmului românesc, expoziții despre Brâncuși sau concerte de muzică clasică – menite să familiarizeze publicul turc cu patrimoniul artistic românesc – mfa.gov.tr. La nivel guvernamental, acordurile culturale prevăd schimburi anuale de ansambluri folclorice și organizarea reciprocă a unor Săptămâni ale culturii: de exemplu, Zilele Culturale Turce la București (2019) au adus spectacole ale ansamblului statal din Konya (derviși rotitori) și expoziții de fotografie din Cappadocia, iar Zilele Culturale Române la Ankara (2022) au inclus un festival de film românesc contemporan și un recital Enescu susținut de muzicieni români. De asemenea, cooperarea muzeală este înfloritoare: specialiștii Muzeului Național de Istorie a României și ai Muzeului Topkapı din Istanbul au colaborat în 2021 la o expoziție despre arta metalelor prețioase în perioada medievală, expoziție găzduită succesiv la București și Istanbul, care a scos în evidență influențele reciproce între arta otomană și cea brâncovenească. Un simbol al dialogului intercultural este preocuparea comună pentru restaurarea patrimoniului: Agenția de Cooperare Turcă TİKA a investit în reabilitarea geamiilor și monumentelor musulmane din Dobrogea – de exemplu, a contribuit la dotarea Muzeului „Colecția de Artă Islamică” din Medgidia și la restaurarea parțială a moscheii istorice Esmahan Sultan din Mangalia – punând în valoare moștenirea otomană de pe teritoriul României. La rândul său, statul român a sprijinit conservarea Bisericii Ortodoxe Române din Istanbul (Așezământul Sf. Muceniță Parascheva de la Iukin, ridicat în sec. XIX pentru diaspora română), evidențiind respectul față de patrimoniul cultural al ambelor comunități. Toate aceste inițiative culturale – de la centre culturale la restaurări – au creat un cadru propice dialogului intercultural româno-turc contemporan.

Cooperare educațională și științifică: România și Turcia se bucură de un parteneriat extins în educație, prin care atât majoritatea, cât și minoritățile au de câștigat. Comunitatea turcă și tătară din România (aprox. 40 de mii de persoane conform recensământului 2021) beneficiază de instituții de învățământ dedicate, susținute de ambele state: Colegiul Național „Kemal Atatürk” din Medgidia și Grădinița „Zübeyde Hanım” din Constanța funcționează cu sprijin logistic și educațional din partea Turciei – mfa.gov.tr. De asemenea, Fundația Maarif a Turciei operează o școală la București și pregătește deschiderea uneia la Constanța, oferind curriculum bilingv (turcă-engleză) și predare multiculturală – mfa.gov.tr. În învățământul superior, Universitatea Ovidius din Constanța găzduiește secții cu predare în limba turcă (specializări de filologie turcă și pedagogie), utile formării profesorilor pentru școlile din Dobrogea – mfa.gov.tr. Guvernul turc detașează lectori de limbă turcă la această universitate – mfa.gov.tr, iar statul român sprijină la rându-i lectoratul de limba română la Universitatea din Ankara, reflectând reciprocitatea. Cooperarea științifică se manifestă prin proiecte comune în domenii de interes strategic: ambele țări fiind riverane la Marea Neagră, colaborează la studii de oceanografie și protecție a mediului marin (prin inițiativa Black Sea Synergy). Geologi și geofizicieni români și turci realizează împreună evaluări ale riscului seismic în regiune (România și Turcia având experiențe tragice cu cutremurele), împărtășind date și tehnologie de monitorizare. În 2015, TİKA a dotat Laboratorul Institutului Național de Cercetare Sportivă din București cu echipamente moderne de testare a performanței atleților – romaniajournal.roromaniajournal.ro, ca parte a primei sale inițiative în România – un gest de diplomație științifică apreciat de autorități. TİKA a sprijinit și educația digitală: a donat calculatoare unei școli mixte româno-turce din Constanța, frecventată de copii din ambele etnii –romaniajournal.ro. În plus, prin programe de schimb, studenții români participă la școli de vară în Turcia (ex. Turkish Summer School pentru învățarea limbii și culturii), iar cercetători turci vin la institute din România în cadrul cooperării pe medicina veterinară și agricultură (teme privind bolile zoonotice, siguranța alimentară etc., de interes comun). Per ansamblu, axa educațional-științifică București-Ankara este robustă, contribuind la formarea unei generații tinere familiare cu ambele culturi și la avansul cunoașterii prin efort comun.

Dialog interreligios și ecumenic: Spre deosebire de celelalte relații bilaterale, componenta religioasă româno-turcă presupune dialog interreligios (creștin–musulman), nu ecumenic creștin. România este un stat majoritar creștin, dar care are singura comunitate musulmană indigenă din UE la nord de Dunăre (turcii și tătarii dobrogeni, musulmani sunați). Acest fapt a generat o tradiție de toleranță ce se reflectă în relația cu Turcia. Autoritățile române și turce au încurajat modelul dobrogean de conviețuire, unde moscheea și biserica co-există pașnic. În 2005, la București, a avut loc un Colocviu Internațional de Dialog Interreligios patronat de guvernele român și turc, la care lideri ai Cultului Musulman din România, reprezentanți ai Patriarhiei Române și invitați de la Direcția Cultelor din Turcia au discutat despre armonia interetnică și libertatea religioasă. Totodată, cu sprijinul ambasadei Turciei, se organizează anual în România evenimente de tipul „Iftar de solidaritate” (mese de rupere a postului Ramadanului) la care participă și lideri creștini locali și autorități române – semn al respectului reciproc. La Constanța, Muftiatul României colaborează cu Arhiepiscopia Tomisului (ortodoxă) în proiecte sociale: de pildă, au inițiat împreună o campanie de ajutor pentru victimele inundațiilor din 2015, sub deviza „Împreună în credință, împreună pentru semeni”. Pe plan internațional, România și Turcia militează în organismele ONU pentru alianța civilizațiilor și combaterea extremismului religios. Rolul României ca punte între Orient și Occident este apreciat de partenerii turci – care subliniază că abordarea pozitivă a Bucureștiului față de minoritatea turco-tătară este “un exemplu pentru alte țări din regiune” – mfa.gov.tr. În ansamblu, dialogul interreligios româno-turc se manifestă firesc în viața comunităților din Dobrogea și la nivel diplomatic, contribuind la climatul de respect și cooperare.

România – Republica Moldova

Schimburi culturale și identitare: Relația culturală cu Republica Moldova este una specială, având la bază comunitatea de limbă, istorie și tradiții. După 1989, România a acționat ca principalul susținător al culturii și educației din Republica Moldova, într-un efort de reîntregire culturală. Numeroase inițiative reflectă dialogul intercultural și identitar dintre cele două maluri ale Prutului. În anii ’90, România a trimis în Moldova mii de volume de literatură română și manuale, a redeschis biblioteci și a sprijinit presa de limbă română. S-au înființat instituții simbolice, precum Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, ce organizează constant expoziții, conferințe (de ex. „Dialogurile culturale româno-moldovene”) și concerte cu artiști din ambele țări. Festivalurile literare comune au proliferat: Salonul Internațional de Carte de la Chișinău are ca partener principal România, care aduce anual zeci de edituri și autori, iar Festivalul „Grigore Vieru” (poet simbol al limbii române) are ediții în ambele țări. De asemenea, orașe din România au înfrățiri cu orașe din Moldova (Iași–Chișinău, Cluj–Bălți, Galați–Cahul etc.), derulând Zilele Culturale ale Chișinăului la Iași și viceversa, ce includ expoziții despre patrimoniul moldovenesc, proiecții de film și spectacole folclorice mixte. Patrimoniul folcloric comun este valorizat la festivaluri precum „Hora Prutului”, unde ansambluri populare românești și moldovenești dansează împreună, demonstrând unitatea tradițiilor. Pe plan instituțional, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău au montat spectacole comune itinerante (ex. o coproducție după Caragiale, jucată în ambele țări), iar Muzeul Național de Artă al Moldovei colaborează cu Muzeul Național de Artă al României pentru împrumutul de opere și realizarea de expoziții de tezaur (în 2022 au fost expuse la Chișinău lucrări de Grigorescu și Luchian aduse de la București). Un aspect definitoriu al dialogului cultural este protejarea patrimoniului imaterial comun: Colindatul de ceată bărbătească (colinda tradițională de Crăciun) a fost înscris pe lista UNESCO în 2013 printr-un dosar comun România–Moldova – pressalert.ro. Dosarul a fost întocmit împreună de autoritățile culturale din cele două țări, evidențiind rădăcinile comune ale obiceiului –pressalert.ro. De asemenea, meșteșugul covoarelor basarabene și tradiția Mărțișorului au fost promovate împreună la UNESCO. Prin aceste demersuri, România și Republica Moldova se afirmă ca purtătoare ale unui spațiu cultural comun (“două state, o singură cultură”), menținând un dialog intercultural intens, probabil cel mai apropiat dintre toate relațiile bilaterale ale României.

Cooperare științifică și educațională: România a jucat un rol esențial în sprijinirea sistemului educațional și științific al Republicii Moldova, contribuind la formarea unei elite intelectuale pro-europene la Chișinău. Încă din 1990, România a oferit burse de studiu pe scară largă tinerilor din Moldova. Până în prezent, zeci de mii de elevi și studenți moldoveni au învățat în România – în licee, universități și școli doctorale – beneficiind de burse guvernamentale. Această infuzie de capital uman a creat punți trainice: numeroși absolvenți s-au întors în Moldova și activează ca profesori, medici, ingineri, formând un nucleu de specialiști instruiți la standarde UE. Pe plan instituțional, academiile de științe ale celor două țări au semnat protocoale de cooperare: Academia Română și Academia de Științe a Moldovei (AȘM) realizează proiecte comune de cercetare în domenii precum studiul limbii române (au editat împreună „Dicționarul ortografic comun” și atlasul lingvistic moldo-român), istorie (cercetări privind perioada sovietizării Basarabiei) și științe exacte (de exemplu, laboratoare de nanotehnologie din Iași și Chișinău colaborează la experimente). Un proiect far al cooperării științifice este participarea comună la proiectul ELI-NP (laserul de la Măgurele): tineri fizicieni din Moldova, formați la Universitatea din București, lucrează la acest centru de excelență, know-how-ul fiind împărtășit apoi cu universitățile din Chișinău. În agricultură, experți români asistă stațiunile de cercetare din Republica Moldova în reabilitarea soiurilor tradiționale de viță-de-vie și livezi, un factor economic și cultural (dat fiind renumele vinurilor moldovenești). Cooperarea educațională cuprinde și dotări: România a donat școli din mediul rural moldovenesc microbuze școlare, calculatoare și cărți școlare conforme cu curricula modernizată. Prin Programul RO-MD 2020, fonduri europene gestionate de România au fost folosite pentru renovarea a peste 800 de grădinițe din Republica Moldova – un impact direct asupra condițiilor de educație. La nivel universitar, există extensii ale universităților românești peste Prut: Universitatea “Al.I. Cuza” Iași are filiale la Bălți și Chișinău, iar Universitatea de Medicină “Carol Davila” din București ajută la modernizarea curriculumului Universității de Medicină din Chișinău. Toate aceste eforturi converg spre integrarea spațiului educațional și științific româno-moldav, facilitând parcursul pro-european al Republicii Moldova.

Legături religioase și dialog ecumenic: Dimensiunea religioasă a relației se manifestă preponderent în sfera ortodoxă, dat fiind că populația majoritară din ambele state este de confesiune ortodoxă. Însă particularitatea este existența a două jurisdicții ortodoxe în Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului (subordonată canonic Patriarhiei Moscovei) și Mitropolia Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române, reactivată în 1992 după independență). Acest fapt a generat tensiuni la începutul anilor ’90, dar dialogul a prevalat treptat. În 2002, Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută oficial de autoritățile moldovene, cu sprijin diplomatic discret din partea României, ceea ce a permis celor două structuri bisericești să coexiste legal. De atunci, România a încurajat un dialog ecclesial bazat pe neamestec politic: clerul Mitropoliei Basarabiei participă la ședințele Sfântului Sinod al BOR la București, iar BOR a oferit ajutor Mitropoliei Chișinăului în diferite ocazii (cum ar fi donații de cărți bisericești în limba română). Un gest de fraternitate creștină a avut loc în 2010, când PF Daniel, Patriarhul României, a donat Mitropoliei Chișinăului o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești, ca semn al păcii. La nivel interconfesional, prezența unei minorități catolice și protestante în Moldova a dus la acțiuni ecumenice comune cu România: de exemplu, în 2018, în Anul Centenar al ambelor state, reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice din România și Moldova au concelebrat liturghii în memoria episcopilor martiri sub regimul comunist – ceremonii care au unit credincioșii de pe ambele maluri ale Prutului într-un spirit comun. În plus, Papa Francisc a vizitat România în 2019 și, deși nu a ajuns și la Chișinău, a transmis un mesaj special de salut pentru credincioșii catolici din Republica Moldova, evidențiind legătura spirituală prin intermediul Nunțiaturii Apostolice comune (Nunțiul de la București este acreditat și la Chișinău). În ansamblu, pe plan ortodox, România acționează ca un garant al identității ecleziale românești din Moldova, însă evită confruntarea, promovând mai degrabă cooperarea pastorală; iar pe plan ecumenic mai larg, legăturile interconfesionale întăresc sentimentul unei comunități de valori creștine împărtășite.

Gestionarea relației cu minoritățile naționale în România (1989–prezent):

Cadrul general și inițiative guvernamentale

După prăbușirea regimului comunist în 1989, România a făcut pași semnificativi către garantarea drepturilor minorităților naționale, construind treptat un model recunoscut pentru multiculturalism și dialog intercultural. Fundamentul legal a fost stabilit prin noua Constituție din 1991 (art. 6 consfințește dreptul la identitate culturală, lingvistică și religioasă) și prin aderarea la standardele internaționale: România a ratificat rapid Convenția-cadru a Consiliului Europei privind protecția minorităților naționale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare. În anii ’90 au fost create instituții dedicate: încă din 1993 funcționează Consiliul pentru Minoritățile Naționale (organ consultativ guvernamental ce reunește reprezentanții tuturor minorităților) – rador.ro, iar azi politicile sunt coordonate de Departamentul pentru Relații Interetnice (în subordinea Guvernului). De asemenea, Legea învățământului (1995, rev. 2011) și Legea administrației publice locale (2001) au introdus prevederi importante: dreptul la educație în limba maternă la toate nivelurile, dreptul folosirii limbii materne în administrație și pe înscrisuri oficiale în localitățile unde minoritatea depășește 20%. O altă măsură-cheie a fost garantarea reprezentării politice: din 1990, fiecare minoritate națională recunoscută are asigurat cel puțin un deputat în Parlament (independent de pragul electoral) – în prezent 18 deputați reprezintă minoritățile, alături de grupul parlamentar al UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România) care intră în Parlament prin vot direct. Acest sistem unic a inclus în procesul decizional toate comunitățile, chiar și cele foarte mici (albanezi, armeni, italieni etc.). În plus, UDMR – ca organizație a celei mai numeroase minorități, maghiarii – a participat frecvent la guvernare (de ex., UDMR a fost cooptată ca partener în mai multe coaliții de guvernare post-1996), contribuind la stabilitatea politică și la reprezentarea intereselor minoritare la nivel înalt – agerpres.ro.

Finanțarea și instituții culturale: Statul român finanțează consistent viața culturală a minorităților. Fiecare organizație etnică primește fonduri anuale prin intermediul Departamentului pentru Relații Interetnice pentru publicații, festivaluri și manifestări culturale. S-au înființat muzee și centre culturale dedicate: de exemplu, la București funcționează Muzeul Culturii și Civilizației Rromilor, la Sibiu – Casa Teutsch (muzeu al sașilor transilvăneni), la Tulcea – Muzeul de Artă și Cultură Lipovenească, iar în 2023 s-a inaugurat la Timișoara Centrul Cultural Evreiesc. Posturile publice de radio și televiziune au emisiuni în limbile minorităților (Radio România Actualități transmite ore în limbile maghiară, germană, ucraineană etc., Televiziunea Română are departamente specializate pentru maghiari și germani – rador.ro). Învățământul public în limbile minoritare s-a extins: există peste 300 de școli sau secții cu predare în limba maghiară, zeci în germană, ucraineană, sârbă, slovacă, precum și clase sau materii opționale în turcă, tătară, bulgară, romani etc. Două universități publice oferă linii de studiu complete în limbă minoritară: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (în maghiară și germană) și Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (linie maghiară). Instituțiile de cultură minoritare istorice au fost menținute sau reînființate: Opera Maghiară și Teatrul Maghiar de Stat la Cluj, Teatrul German de Stat la Timișoara, teatre de limbă maghiară la Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Oradea – rador.ro, secții germane la teatrele din Sibiu și Brașov – rador.ro, ansambluri profesioniste de dansuri maghiare, șvăbești, țigănești (rrome) ș.a. Aceste institute culturale proprii permit conservarea și promovarea identității. Ca urmare a acestor politici, multiculturalismul este o realitate cotidiană în România post-1989: festivaluri precum ProEtnica (Sighișoara) adună anual toate comunitățile într-o celebrare a diversității, iar Ziua Minorităților Naționale (18 decembrie, instituită în 1998 –rador.ro) este marcată oficial prin evenimente în toată țara.

Recunoaștere internațională: Modelul românesc de protecție a minorităților a fost apreciat pe plan extern. Consiliul Europei și Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale au evidențiat cadrul legislativ solid și climatul de toleranță din România. În 2023, cu ocazia Zilei Minorităților, prim-ministrul României a reafirmat că țara noastră este „recunoscută internațional ca model de bună conviețuire și dialog intercultural”, subliniind că standardele ridicate de protecție a minorităților și contribuția acestora la viața publică fac parte integrantă din povestea de succes a României democratice – agerpres.ro. La rândul lor, reprezentanți ai unor state vecine au lăudat abordarea incluzivă: Ministerul de Externe al Turciei nota că minoritatea turco-tătară din România „se bucură de drepturi constituționale… Iar atitudinea pozitivă a României față de conaționalii noștri constituie un exemplu pentru alte țări din regiune” – mfa.gov.tr. De asemenea, alegerea în 2014 a lui Klaus Iohannis – etnic german – ca Președinte al României a fost un moment simbolic, evidențiind nivelul de integrare și acceptare: “comunitatea germană a dat președintele României” – rador.ro, fapt remarcat cu mândrie atât intern, cât și în presa internațională. În ansamblu, prin legislație, finanțare, reprezentare și deschidere, statul român a parcurs un drum dificil “de la multiculturalitate la interculturalitate”, ajungând astăzi ca preocuparea pentru minorități să fie „recunoscută unanim, la nivel internațional” – rador.ro.

Perspectiva comunităților minoritare – aspirații și provocări:

Integrare politică și afirmare identitară: Minoritățile naționale din România, beneficiind de cadrul favorabil, au reușit în general să se integreze în viața societății, păstrându-și totodată identitatea. Comunitatea maghiară (cca 1,2 milioane persoane, ~6% din populație) este cel mai elocvent exemplu: prin UDMR și organizațiile civile, maghiarii iau parte activă la guvernare și administrație, având miniștri, prefecți, primari și parlamentari proprii. Ei gestionează o rețea de instituții de învățământ în limba maternă – de la grădinițe la universități – și numeroase instituții culturale de prestigiu – rador.ro. Existența Teatrului și Operei Maghiare, a liceelor și presei în limba maghiară (cotidianul Szabadság, TVR Târgu-Mureș în limba maghiară etc.) asigură afirmarea identității etnice în condiții poate unice în regiune. Liderii maghiari subliniază în general buna colaborare cu majoritatea, deși persistă aspirații precum descentralizarea sporită și autonomia culturală mai largă (de pildă, autonomie administrativă în Ținutul Secuiesc – subiect sensibil, uneori disputat public, dar gestionat pașnic în spațiul democratic). Periodic, comunitatea maghiară solicită extinderea utilizării limbii materne în justiție sau arborarea liberă a simbolurilor identitare (steagul secuiesc) – revendicări discutate în comisiile de dialog interetnic. Totuși, nu au mai existat conflicte interetnice majore după episodul tragic din martie 1990 de la Târgu Mureș; din contră, români și maghiari conviețuiesc pașnic, iar cooperarea lor este considerată un factor de stabilitate regională. Comunitatea germană (sub 0,2% din pop.) s-a redus numeric (emigrație masivă), dar are un profil calitativ ridicat: Forumul Democrat al Germanilor participă la alegeri locale (deținând primării precum Sibiul timp de 14 ani cu Klaus Iohannis) și dispune de un deputat în Parlament – rador.ro. Instituțiile germane – școli cu predare în germană (unele cu tradiție de secole: Brukenthal, Honterus) – rador.ro, ziarul Allgemeine Deutsche Zeitung – rador.ro, teatre germane – sunt susținute de stat și de Germania, permițând acestei comunități să-și mențină vizibilitatea și identitatea, chiar dacă numeric este mică. Un simbol al reușitei integrării germane este, cum s-a menționat, alegerea unui președinte din rândurile lor – perceput de public ca o dovadă că etnia nu e un obstacol în atingerea celor mai înalte funcții, ceea ce minoritățile apreciază.

Și celelalte comunități naționale și-au creat propriile structuri reprezentative și își promovează cultura în mod liber. Ucrainenii (circa 50 mii în nordul țării) au școli, biserici ortodoxe pe stil vechi și publicații (ziarul Curierul Ucrainean); relația cu statul român este bună, deși se dorește extinderea educației în ucraineană și în Maramureșul istoric (regiune transfrontalieră). Sârbii, bulgarii, cehii, slovacii – comunități mai mici – sunt concentrați regional și beneficiază de autonomie culturală: au școli bilingve, ansambluri folclorice proprii și sprijin atât de la București, cât și de la Belgrad/Sofia/Praga/Bratislava (după caz). De exemplu, minoritatea slovacă din Arad-Bihor are acces la burse în Slovacia și participă la festivaluri internaționale, iar minoritatea bulgară din Banat (cunoscută pentru religia catolică) menține legături cu țara-mamă prin vizite pastorale și programe educaționale – perspectivele acestor comunități indică mulțumire față de cadrul din România, unde își pot păstra tradițiile.

Provocări – cazul minorității rome: Cea mai numeroasă minoritate etnică din România sunt romii (țiganii), estimați între 600 de mii (recensământ 2011) și peste 1 milion de persoane (estimări sociologice). Situația lor evidențiază provocări distincte. Deși romii sunt recunoscuți ca minoritate națională și au și ei un deputat (al Partidei Romilor) în Parlament, integrarea lor socio-economică este un proces dificil. Probleme precum sărăcia, accesul precar la educație, șomajul și discriminarea persistă. Statul român a adoptat strategii naționale de incluziune a romilor (începând cu 2001, reînnoite periodic, ultima pentru 2022-2027) și a înființat instituții precum Agenția Națională pentru Romi. S-au derulat proiecte finanțate de UE pentru locuire, sănătate și școlarizare a romilor. Cu toate acestea, rezultatele sunt mixte. Raportul Băncii Mondiale arată că romii rămân o populație tânără nevalorificată și „România nu-și poate permite să lase în urmă copiii și tinerii romi”, recomandând măsuri urgente pentru incluziunea lor socio-economică – worldbank.orgworldbank.org. În ultimii 35 de ani, s-au înregistrat totuși și progrese: s-a dezvoltat o elită intelectuală romă (avocați, profesori, activiști) care militează pentru drepturile comunității; programul de locuri speciale pentru romi în licee și facultăți (introdus din 1993) a permis accesul a mii de tineri la educație superioară; s-au introdus mediatori școlari și sanitari în comunități, ceea ce a crescut ușor rata de vaccinare și frecvența școlară la clasele primare. Cu toate acestea, discriminarea societală față de romi nu a dispărut – sondaje CNCD arată prejudecăți încă ridicate (aprox. jumătate dintre români manifestă reținere față de vecini romi). Câteva incidente izolate au evidențiat aceste tensiuni (ex. segregare școlară neintenționată în anumite localități, cazuri de refuz la serviciile publice), dar CNCD a intervenit sancționând și corectând asemenea practici. Din perspectiva comunității rome, există atât frustrare față de marginalizare, cât și mobilizare internă: organizații precum Romani CRISS sau E-Romnja cer aplicarea consecventă a strategiilor și combaterea fermă a discriminării. Statul și societatea civilă colaborează – de pildă, în 2021 s-a înființat Muzeul de Istorie și Cultură a Romilor la București, cu implicarea ambelor părți, ca gest reparatoriu și educativ (aducând în atenție inclusiv tragedia deportării romilor în Transnistria în WWII).

Dialog și interculturalitate: În ciuda provocărilor punctuale, per ansamblu perspectiva minorităților naționale în România după 1989 este una pozitivă, de parteneriat cu majoritatea. Minoritarii se identifică simultan cu cultura lor și cu cetățenia română, contribuind la diversitatea țării. Ei au spații de exprimare – de la emisiuni TV în limbile materne la festivaluri multiculturale – și se bucură de drepturi care în multe alte state din regiune sunt mai restrânse. Pe de altă parte, minoritățile însele recunosc eforturile statului dar și subliniază nevoi suplimentare: pentru maghiari, extinderea folosirii limbii maghiare în justiție și amplasarea de indicatoare bilingve în toate localitățile unde sunt peste 20% maghiari (unele cazuri au fost rezolvate doar în instanță); pentru ucraineni, păstrarea identității în contextul emigrării (satul Maramureșean din dreapta Tisei, azi în Ucraina, ține legătura cu cel din stânga Tisei prin evenimente transfrontaliere sprijinite de autorități); pentru evrei, conservarea patrimoniului (cimitire, sinagogi) și contracararea antisemitismului latent online – România a adoptat însă o legislație exemplară de condamnare a negării Holocaustului și face educație în acest sens. Comunitatea tătară (musulmană, cca 20 mii în Dobrogea) și-a exprimat satisfacția că își poate practica liber religia și tradițiile, având reprezentant în Parlament. Percepția generală a minoritarilor este că în ultimii 35 de ani s-a realizat un progres enorm față de perioada comunistă (atunci asimilarea era politica oficială), iar acum pot dialoga instituțional cu statul pentru orice doleanță. S-au înființat mecanisme de dialog precum Consiliile consultative județene ale minorităților, unde liderii locali ai acestora discută direct cu autoritățile. Această cultură a dialogului a prevenit conflicte interetnice majore: în afara evenimentelor din 1990 (Târgu Mureș) și a unor incidente locale izolate la începutul anilor ’90 (ex. în Hădăreni, Mureș, între români și romi, 1993), România nu a cunoscut violențe etnice, spre deosebire de alte țări post-comuniste. Dimpotrivă, minoritățile sunt celebrate ca parte integrantă a societății – un exemplu recent este marcarea în 2023 a 150 de ani de la stabilirea tătarilor crimeeni în Dobrogea, prin ceremonii oficiale și mesaje de apreciere din partea Președintelui.

In concluzie, modelul românesc de gestionare a relației cu minoritățile în ultimele trei decenii se caracterizează prin cadru legislativ generos, reprezentare politică garantată, investiții în educație și cultură, și o atitudine deschisă a majorității. Minoritățile naționale au răspuns în general pozitiv, contribuind la viața publică – de la economie la artă și sport (sportivi ca Bernadette Szőcs – tenis de masă, născută în Tg. Mureș – sau Marian Drăgulescu, de etnie romă, multiplu campion la gimnastică, ilustrează succesul indivizilor din diverse grupuri). Provocările precum integrarea romilor sau tendințele de migrație/emigrație rămân, dar sunt abordate prin strategii dedicate. Drumul nu a fost ușor „parcurs cu greu după 1989”, însă România se prezintă astăzi ca o țară multietnică stabilă, unde diversitatea este considerată o bogăție și unde spiritul de dialog intercultural este cultivat constantrador.ro. Acest fapt a devenit parte a identității României democratice contemporane.

Surse:

Scroll to Top