25 DE ANI DE POLITICI DE MEDIU ÎN ROMÂNIA

Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă este un accelerator pentru implementarea Obiectivelor Globale de Dezvoltare Durabilă în România și un catalizator pentru colaborarea dintre administrația publică centrală și locală, mediul de afaceri, mediul academic și societatea civilă în vederea identificării celor mai bune soluții pentru un viitor sustenabil, în acord cu strategia ONU și a UE.

Alături de partenerii noștri, jucăm un rol esențial în construirea unui viitor sustenabil, la nivel național și european, promovând un model de dezvoltare care asigură progres economic și social fără a compromite resursele generațiilor viitoare.

Vreme de 25 de ani, ARDLD a promovat dezvoltarea durabilă și inițiativele strategice esențiale pentru progresul societății românești. Prin proiecte inovatoare, parteneriate solide și o viziune orientată spre viitor, ARDLD contribuie activ, de un sfert de secol, la construirea unui viitor sustenabil. Am decis să studiem, calitativ și cantitativ, politicile de sustenabilitate din ultimii 25 de ani, pentru că protecția mediului – atât natural cât și construit – a devenit un domeniu tot mai important în România post-2000, influențat puternic de integrarea europeană și de evoluțiile democratice interne. Începând cu anul 2000, odată cu deschiderea negocierilor de aderare la UE, politicile de mediu ale României au fost aliniate la cerințele europene (acquis-ul comunitar de mediu) (Politici de Mediu În România | PDF). Aceasta a însemnat adoptarea treptată a legislației privind calitatea aerului, apa, deșeurile, protecția naturii, controlul poluării industriale ș.a. și crearea de instituții pentru implementare (ex: Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu).

Perioada 2000–2025 a fost marcată de consolidarea instituțiilor democratice în România, cu alegeri locale, parlamentare și prezidențiale regulate. Ne vom uita în special dacă în anii electorali guvernele au inițiat sau implementat mai multe măsuri de mediu față de anii neelectorali. De asemenea, vom evalua în ce măsură nivelul de democrație și implicarea civică au influențat acțiunile privind schimbările climatice.

Evoluția politicilor de mediu în România (2000–2025)

În anii 2000, România a început dezvoltarea intensivă a cadrului de mediu sub presiunea aderării la UE. 2000–2004: Guvernul a trebuit să identifice domenii prioritare (apă, aer, deșeuri) și să stabilească un calendar de adoptare a legislației europene de mediu. S-au elaborat planuri naționale pe sectoare: de exemplu, strategii pentru gestionarea deșeurilor și protejarea apelor, precum și întărirea capacității instituționale. Capitolul 22 (Mediu) în negocierile de aderare a fost deschis în 2002 și provizoriu închis în 2004 (Politici de Mediu În România | PDF), implicând angajamente clare. Tot în 2004, România a lansat Programul național de înnoire a parcului auto (cunoscut ca “Rabla”), prin HG 99/2004, pentru a scoate din circulație vehiculele vechi și poluante (The importance of measuring what matters: the case of ”Rabla” – a car scrapping program in Romania for passenger cars). Această măsură a pregătit terenul pentru primul program de casare din 2005, vizând reducerea poluării aerului și gestionarea deșeurilor auto. De altfel, prima Strategie Națională privind Schimbările Climatice a fost adoptată tot în 2005, semnalând integrarea preocupărilor climatice în politicile publice (The importance of measuring what matters: the case of ”Rabla” – a car scrapping program in Romania for passenger cars).

2005–2007 (Pre-aderare): Guvernele acestei perioade au continuat să adopte legi-cheie de mediu. Un moment important a fost actualizarea Legii protecției mediului prin OUG 195/2005 (aprobată prin Legea 265/2006), care a înlocuit vechea lege din 1995 și a integrat principiile UE (precauția, “poluatorul plătește”, evaluarea impactului de mediu ș.a.). S-a înființat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) prin OUG 196/2005, ca instrument financiar pentru proiecte de mediu (gestionând taxe de mediu și finanțând programe precum Rabla, împăduriri, Casa Verde etc.). În 2007, anul aderării la UE, România a trebuit să desemneze situri Natura 2000 pe ~17% din teritoriu și să adopte OUG 57/2007 privind arii protejate, pentru conservarea habitatelor și speciilor. De asemenea, România a intrat în mecanismele internaționale de mediu: a ratificat Protocolul de la Kyoto (Legea 3/2001) și s-a pregătit pentru participarea la Schema UE de comercializare a emisiilor (ETS) după 2007 (The importance of measuring what matters: the case of ”Rabla” – a car scrapping program in Romania for passenger cars). În ansamblu, până în 2007 România a transpus majoritatea directivelor de mediu ale UE, obținând însă și perioade de tranziție la implementare (între 3 și 15 ani în domenii costisitoare precum apa, deșeurile și aerul) (Politici de Mediu În România | PDF).

2008–2012: După aderare, ritmul adoptării de noi politici de mediu a fost influențat de criza economică din 2009 și de ciclurile electorale. Totuși, în 2008 (an cu alegeri parlamentare și locale) s-au făcut progrese notabile: Parlamentul a adoptat Legea 220/2008 pentru promovarea energiilor regenerabile, care a instituit schema de certificate verzi – catalizând investiții masive în energia eoliană și solară în anii următori. Astfel, ponderea energiei regenerabile a crescut semnificativ după 2010, România depășindu-și ținta de 24% energie regenerabilă în consumul final brut înainte de 2020. Tot în 2008 s-a adoptat un nou Cod Silvic (Legea 46/2008), actualizat față de versiunea din 1996, cu prevederi de protecție a pădurilor – deși problema defrișărilor ilegale a rămas acută. Perioada a inclus și alegerile prezidențiale din 2009, însă politicile de mediu nu au fost teme centrale de campanie. În 2010–2011 guvernul a lansat Programul “Casa Verde” (prin AFM) de finanțare a instalării sistemelor de energie regenerabilă la populație (panouri solare, pompe de căldură), stimulând eficiența energetică în mediul construit. Spre finalul lui 2011, România și-a atins obiectivele din prima perioadă Kyoto, reducând emisiile cu peste 8% față de 1989 (de fapt, emisiile scăzuseră cu ~50% față de 1990 datorită declinului industrial post-1990). 2012 a fost un an electoral turbulent (alegeri locale și parlamentare, plus schimbări de guvern) care a întârziat unele reforme de mediu; totuși, în 2013 guvernul rezultat (Ponta) a adoptat Strategia Națională privind Schimbările Climatice 2013–2020, actualizând planurile de reducere a emisiilor și adaptare la schimbările climatice.

2013–2016: În această perioadă, presiunea publică și angajamentele internaționale au influențat puternic deciziile de mediu. Un eveniment definitoriu a fost ampla mișcare civică “Salvați Roșia Montană” din toamna 2013, când zeci de mii de cetățeni au protestat față de un proiect de minerit aurifer cu cianuri. Protestele au determinat în final retragerea proiectului de lege specială în 2014 și au marcat o victorie a societății civile în protecția mediului (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro). În paralel, problema defrișărilor ilegale de păduri a căpătat vizibilitate sporită prin investigații de presă și ONG-uri, devenind “cea mai vehiculată temă de mediu” în societate. Ca răspuns, autoritățile au introdus sistemul electronic “Radarul Pădurilor” (2014) pentru trasabilitatea lemnului, iar în 2015 Parlamentul a modificat Codul Silvic (Legea 133/2015) pentru a înăspri pedepsele și a limita tăierile abuzive. Anul 2015 a adus și Acordul de la Paris la nivel global; România l-a semnat în 2016 și l-a ratificat prin Legea 57/2017, angajându-se la obiectivele climatice ale UE (reducerea emisiilor cu 40% până în 2030 față de 1990). În 2016 (an cu alegeri locale și parlamentare), s-a remarcat intrarea în Parlament a unui partid reformist (USR) care a promovat explicit agenda de mediu, depunând ulterior proiecte de lege pentru creșterea reciclării și gestionarea deșeurilor. De asemenea, guvernul technocrat din 2016 a pregătit lansarea programului Rabla Plus (implementat efectiv din 2017) pentru stimularea achiziției de vehicule electrice și hibrid – un pas important pentru transport sustenabil.

2017–2020: Acești ani au fost caracterizați de un amestec de progrese și pași înapoi în politica de mediu, adesea legate de contextul politic. Guvernul rezultat după alegerile din decembrie 2016 a adoptat în 2017 un pachet de eliminare a 102 taxe nefiscale, printre care “timbrul de mediu” – taxa auto introdusă inițial în 2007 pentru descurajarea importului de vehicule vechi. Eliminarea bruscă a acestei taxe (1 februarie 2017) a dus la “invadarea” României de mașini vechi: în 2017 s-au înmatriculat ~350.000 autoturisme cu normă Euro 2–4, față de 146.000 în 2016 (Romania to re-introduce environmental tax for old vehicles). Practic, numărul de mașini poluante a explodat (de peste două ori mai mare), crescând vârsta medie a parcului auto (peste 13,5 ani) și agravând poluarea urbană. Acest exemplu arată cum considerente electorale pe termen scurt (promisiuni de eliminare a taxelor) au avut un efect negativ asupra mediului, contracarând eforturile anterioare de îmbunătățire a aerului. Ulterior, sub presiunea UE și a poluării tot mai vizibile, autoritățile au încercat reintroducerea unei forme de taxă antipoluare în 2018–2019, însă fără succes concret până în 2020. În paralel, au continuat totuși programele Rabla Clasic și Rabla Plus, care în 2018–2019 au avut bugete sporite, incluzând eco-bonusuri generoase (circa 10.000€ pentru vehicule electrice) – unul dintre cele mai mari stimulente din UE. Pe plan legislativ, Guvernul și-a asumat în 2018 țintele pachetului UE Energie Curată: creșterea ponderii regenerabilelor la 30,7% și reducerea emisiilor din sectoare ne-ETS cu 2% până în 2030 (față de 2005). S-a elaborat Planul Național Integrat Energie-Schimbări Climatice (PNIESC) 2021–2030, finalizat în 2020, care trasează politicile energetice și climatice pe următoarea decadă. Anul 2019, deși marcat de alegeri prezidențiale și preluarea Președinției Consiliului UE de către România, nu a adus inițiative interne majore de mediu – de fapt, la nivel european, guvernul de atunci s-a arătat reticent inițial în adoptarea obiectivului de neutralitate climatică 2050 (alăturându-se Poloniei și Ungariei în opoziție). Totuși, spre finalul lui 2019 și mai ales în 2020, noul guvern rezultat după alegeri a sprijinit Pactul Ecologic European (Green Deal), angajându-se la țintele climatice revizuite. 2020 a fost un an crucial: pandemia COVID-19 a generat oportunitatea finanțării verzi prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, aprobat în 2021, alocă circa 41% din fonduri pentru tranziția verde (reforme în transport durabil, energie regenerabilă, eficiența clădirilor, gestionarea pădurilor și a deșeurilor) (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex). De asemenea, în 2020 s-au ținut alegeri locale și parlamentare, iar tema calității aerului și a gestionării deșeurilor a căpătat vizibilitate în marile orașe (București fiind sub procedură de infrigement UE pentru poluarea cu PM10). Un exemplu notabil: Primăria București a încercat introducerea unei viniete “Oxigen” pentru mașinile poluante, dar a renunțat la aplicarea ei la începutul lui 2020, pe fondul nemulțumirii publice – decizie luată în prag electoral, sacrificând o măsură de mediu în favoarea populismului de moment.

2021–2025: În acești ani recenți, România a început implementarea angajamentelor asumate, însă ritmul rămâne inegal. Pe de o parte, sunt disponibile fonduri europene masive: ~29,2 miliarde € prin PNRR (2021-2026) și o sumă similară prin Politica de Coeziune 2021-2027 (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex). Au fost adoptate 41 de planuri județene de gestionare a deșeurilor și Planul pentru București, iar Planul Național de Gestionare a Deșeurilor urmează a fi actualizat. De asemenea, s-au făcut pași pentru economia circulară (strategia națională aferentă este în curs prin PNRR). Pe de altă parte, implementarea efectivă întârzie adesea: România era singurul stat UE care nu adoptase încă Programul Național de Control al Poluării Aerului (NAPCP) până în 2022, deși era obligatoriu din 2019 – un regres major în politicile de calitate a aerului. În privința naturii, deși s-au mai aprobat planuri de management pentru unele situri protejate, multe altele sunt restante, iar starea de conservare a habitatelor și speciilor de interes comunitar rămâne precară. În 2021, un succes notabil a fost înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul UNESCO, ceea ce oferă protecție sporită mediului construit (galeriile romane) și natural din acea zonă. Totodată, guvernul s-a angajat în 2021–2022 la reforme în silvicultură (digitalizarea trasabilității lemnului, protejarea pădurilor primare, includerea în PNRR a obiectivului de a planta 45.000 hectare păduri noi). Cu toate acestea, absorția fondurilor de mediu rămâne problematică, iar fără acțiuni urgente România riscă proceduri de infringement și chiar penalități financiare în sectoare precum deșeuri (rata de reciclare municipală era doar ~11% în 2020) și ape uzate (grad scăzut de conectare la rețele de canalizare). Un raport al Comisiei Europene sublinia că investițiile de mediu necesare depășesc cu ~0,5% din PIB pe an ceea ce s-a realizat, lăsând un deficit de finanțare (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex). În fine, 2024–2025 reprezintă un nou ciclu electoral complet (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale) – așa-numitul “super-an electoral 2024”. Observăm deja un discurs variabil: unii candidați și partide și-au asumat mesaje pro-mediu, în timp ce alții manifestă scepticism față de schimbările climatice. Această polarizare sugerează că politicile de mediu vor depinde în continuare de orientarea politică a celor ajunși la putere și de presiunea publică exercitată.

Inițiative de mediu în anii electorali vs. neelectorali

Analiza comparativă indică faptul că anii electorali aduc adesea fie impuls pentru măsuri de mediu vizibile, fie dimpotrivă amânarea unor decizii dificile din rațiuni populiste. Iată câteva exemple și tendințe relevante, grupate pe ani de alegeri:

2004 (alegeri locale, parlamentare și prezidențiale): Guvernul finalizează negocierile de aderare pe Mediu și pregătește programe noi. Este decisă lansarea Programului Rabla (început efectiv în 2005) pentru casarea mașinilor vechi (The importance of measuring what matters: the case of ”Rabla” – a car scrapping program in Romania for passenger cars). Partidele majore nu au mediu pe primele poziții în platforme, dar adoptarea acquis-ului continuă inerțial.
2008 (alegeri locale și parlamentare): An prolific legislativ pe mediu – se adoptă legea pentru energiile regenerabile (220/2008), România aliniindu-se țintelor UE 2020. În campanie însă, atenția publică e axată pe economie, mediul rămânând în plan secund. Totuși, măsura regenerabilelor va avea efecte economice majore în anii post-alegeri (boom de investiții eoliene).
2009 (alegeri prezidențiale): Dezbaterea electorală națională ignoră în mare parte schimbările climatice, deși la nivel internațional are loc Summitul COP15. România își reafirmă țintele intermediare (atingerea obiectivelor Kyoto până în 2012, ceea ce și reușește).
2012 (alegeri locale și parlamentare): Deși mediul nu domină campaniile, scandalurile legate de tăieri ilegale și poluare industrială (ex. accidentul de poluare de la Iași, 2012) creează presiune pentru acțiuni. Noul guvern promite măsuri împotriva „mafiei pădurilor” și inițiază dialog cu societatea civilă. Strategia climatică 2013-2020 este elaborată imediat după alegeri, semn că implementarea vine odată ce mizele politice imediate trec.
2014 (alegeri prezidențiale): În toamna 2014, sub influența protestelor civice ce continuau din 2013, Parlamentul respinge legea specială Roșia Montană – o decizie cu conotații electorale (candidații nu au vrut să fie asociați cu un proiect nepopular). Tema mediului pătrunde indirect în campanie prin prisma corupției și a statului de drept (exploatarea minieră fiind văzută ca un potențial act de corupție), dar schimbările climatice nu sunt discutate explicit de candidați.
2016 (alegeri locale și parlamentare): În competiția electorală apar mesaje reformiste. Partidele noi (USR, etc.) includ în programe politici verzi – de la combaterea poluării urbane la managementul deșeurilor. Guvernul technocrat (independent politic) dinainte de alegeri lansează Rabla Plus (stimulent pentru mașini electrice) și pregătește Pachetul “Economia Verde” (strategii de dezvoltare durabilă actualizate). Cu toate acestea, multe dintre aceste inițiative (de ex. legea reciclării deșeurilor) rămân să fie dezbătute de noul parlament post-alegeri.
2019 (alegeri prezidențiale + europarlamentare): Alegerile europarlamentare aduc în discuție indirect Green Deal-ul european, însă în dezbaterile naționale candidații se concentrează pe teme interne. Un “semnal de alarmă” a fost observat de analiști: lipsa oricărei viziuni despre politicile climatice în discursul electoral riscă să lase România absentă din marile negocieri europene pe următorii ani (O concluzie tristă a dezbaterilor electorale: România va fi din nou absentă din discuțiile referitoare la marile provocări ale Europei – EPG). Astfel, deși 2019 a fost anul când UE a conturat Pactul Ecologic, în România subiectul a fost aproape inexistent în campanii, semn al apetitului scăzut al politicienilor de a aborda teme pe termen lung.
2020 (alegeri locale și parlamentare): Fiind concomitent anul pandemiei, planurile de redresare economică durabilă intră pe agenda guvernului. PNRR (cu investiții verzi ~41%) este schițat înainte de alegeri, sugerând că factorul electoral nu a împiedicat asumarea tranziției verzi – ba dimpotrivă, a existat interes pentru accesarea fondurilor UE verzi. La nivel local însă, aproape de alegeri autoritățile au evitat măsuri nepopulare: exemplul vinietei anti-poluare din București (anulată înainte de implementare) arată precauția față de reacția electoratului. Partidele mari promit în programe infrastructură verde și împăduriri, însă detaliile rămân vagi.
2024 (toate tipurile de alegeri): Fiind un super-an electoral, apar promisiuni diverse. Unele formațiuni promit “energie curată și orașe verzi”, continuarea programelor de eficiență energetică pentru clădiri (mediu construit) și combaterea tăierilor ilegale. Alții însă flirtează cu mesaje populiste anti-UE sau negationiste legat de climat, încercând să câștige segmentul de populație sceptică la schimbările climatice. Deja în precampania prezidențială, s-a evidențiat că doi candidați (unul de extremă dreaptă și unul fost lider mainstream) contestă baza științifică a încălzirii globale (euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews), în timp ce alți candidați (inclusiv independenți ca Nicușor Dan, sau USR) se poziționează ferm pro-știință și pro-acțiune climatică (euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews). Această polarizare sugerează că în 2024 mediul ar putea deveni subiect de dispută ideologică – un test pentru maturitatea democrației în abordarea unui subiect critic pe termen lung.

Tendințe generale: în anii fără alegeri majore, guvernele par mai dispuse să implementeze politici structurale de mediu (adoptarea de strategii, planuri naționale, legi tehnice), pe când în preajma alegerilor se observă fie lansarea de programe cu impact imediat și vizibil (ex: Rabla, împăduriri de toamnă, investiții în infrastructura de apă/canal inaugurate înainte de alegeri), fie amânarea unor măsuri costisitoare sau impopulare (ex: neadoptarea taxelor ecologice înainte de vot, chiar dacă erau planificate). Totodată, alegerile locale aduc uneori impuls în mediul construit – primarii intensifică lucrările de reabilitare termică a blocurilor și amenajare de spații verzi în anul electoral pentru a demonstra realizări. Per ansamblu, nu se poate spune că strict numărul inițiativelor de mediu crește în an electoral (uneori dimpotrivă, deciziile strategice se amână până după alegeri), însă vizibilitatea și retorica pe subiectul mediu pot crește, depinzând de context (de ex., în 2019-2020 dezastrele naturale și protestele climatice globale au pus presiune pe candidați să își exprime poziția față de climă).

Legislație și strategii-cheie pentru protecția mediului (2000–2025)

Pentru a înțelege arhitectura politicilor de mediu din România, iată o listă cronologică a legilor și documentelor strategice majore adoptate între 2000 și 2025:

Legea Protecției Mediului nr. 137/1995, actualizată prin OUG 195/2005 aprobată de Legea 265/2006 – cadrul general care stabilește principiile fundamentale de mediu (prevenție, poluatorul plătește, dezvoltare durabilă ș.a.) și instituie obligativitatea evaluării impactului de mediu pentru proiecte. Această lege stă la baza alinierii cu acquis-ul UE (Politici de Mediu În România | PDF).
Legea apelor nr. 310/2004 (modificând Legea 107/1996) – alinierea la Directiva-cadru Apă, impune planuri de gestionare a bazinelor hidrografice și standarde de calitate a apei.
Legea privind evaluarea strategică de mediu (SEA) nr. 107/1999 și Legea evaluării impactului asupra mediului (EIA) nr. 292/2018 – transpun directivele UE privind integrarea cerințelor de mediu în planuri/programe și respectiv în proiecte individuale, asigurând că marile investiții sunt supuse avizării de mediu.
OUG 196/2005 – înființarea Fondului pentru Mediu (Romania to re-introduce environmental tax for old vehicles) și a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Prin această lege s-au instituit taxe specifice (ex: contribuția la fond pentru deșeuri, vechea taxă auto etc.) și s-au finanțat programe precum Rabla, Casa Verde, piste de biciclete, împăduriri. AFM a devenit principalul instrument de susținere financiară a politicilor naționale de mediu.
HG 1213/2006 – Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2004–2013, urmată de PNGD 2014–2020 (aprobat în 2013) – documente strategice ce stabilesc ținte de reciclare, reducere a depozitării la groapă și măsuri pentru economia circulară. (Notă: implementarea a rămas deficitară; România a stagnat la o rată de reciclare municipală sub 15% între 2010–2020 (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro)).
Legea 220/2008 privind promovarea energiei regenerabile – instituie schema suport prin certificate verzi, având ca efect creșterea capacităților de energie eoliană și solară de la nivel neglijabil la peste 4000 MW instalati în 2016. România și-a depășit ținta UE pentru 2020 la energie regenerabilă, însă schema a fost ajustată în 2013-2014 din cauza supracompensării.
OUG 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor și a florei și faunei sălbatice – legea-cadru pentru rețeaua Natura 2000 și ariile naturale protejate naționale (parcuri naționale/naturale, monumente ale naturii etc.), punând bazele instituționale (custodiile siturilor, apoi Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate înființată în 2016).
Codul Silvic – Legea 46/2008, modificată substanțial prin Legea 133/2015 și ulterior prin legi din 2020–2021 – reglementează managementul forestier durabil, controlează regimul tăierilor și infracțiunile silvice. Modificările din 2015, venite pe fondul protestelor, au redus posibilitatea firmelor de a tăia volum mare și au introdus sistemul SUMAL 2.0 de urmărire a materialului lemnos electronic (operaționalizat în 2021).
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă 2013–2020–2030 – adoptată în 2008 prima dată (orizont 2025) și actualizată în 2018 cu orizont 2030, în cooperare cu ONU, acest document integrează obiectivele de mediu cu cele economice și sociale, având capitole dedicate economiei verzi, conservării resurselor naturale și îmbunătățirii mediului construit (inclusiv măsuri pentru orașe sustenabile și mobilitate urbană).
Strategia Națională privind Schimbările Climatice – prima în 2005 (pentru 2005–2007, cu plan de acțiune 2005–2015), urmată de o versiune extinsă 2013–2020 (adoptată prin HG 529/2013). Aceasta prevede reducerea GES cu 20% până în 2020 (față de 1989) și măsuri de adaptare (ex: la inundații, secetă). Strategia climatică va fi înlocuită de Legea Climei (propunere 2023) care să stabilească ținte pe termen lung (neutralitate până în 2050), însă până în 2025 nu este încă adoptată o astfel de lege – aspect cerut insistent de societatea civilă (ex: Declarația tinerilor privind clima cere adoptarea unei Legi a Climei (Prima Declarație Națională a Tinerilor privind Schimbările Climatice)).
Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021–2030 (PNIESC) – finalizat în 2020 și actualizat în 2023, acest plan (cerut de regulamentul UE) include contribuția României la obiectivele 2030: reducerea emisiilor cu 12.7% în sectoarele netranzacționate (față de 2005), atingerea a 30.7% energie regenerabilă și creșterea eficienței energetice cu 37.5%. PNIESC detaliază politici ca închiderea treptată a termocentralelor pe cărbune (orizont 2032), electrificarea transporturilor, renovarea energetică a clădirilor – multe legate de fondurile PNRR.
Legea 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului – transpunere a noii Directive EIA, importantă pentru avizarea proiectelor majore. Întărește cerințele de consultare publică și evaluare adecvată a impactului asupra siturilor Natura 2000.
Legea 30/2019 pentru aprobarea OUG 75/2018 (privind aerul curat) – introduce obligația pentru autorități locale din aglomerări să elaboreze Planuri de Îmbunătățire a Calității Aerului. București, Iași, Brașov, Cluj au fost nevoite astfel să ia măsuri (monitorizare sporită, zone cu emisii reduse, etc.), deși aplicarea lor efectivă variază.
Ordonanța 81/2021 (Deșeuri) – transpunerea pachetului UE Circular Economy, actualizează țintele de reciclare (55% până în 2025) și restricțiile la depozitare. Totuși, progresele sunt lente: Comisia Europeană a atenționat că România nu a realizat progrese reale în ultimul deceniu în privința creșterii reciclării, rata de reciclare municipală rămânând la un nivel foarte scăzut (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro).

(Lista de mai sus nu este exhaustivă, dar cuprinde principalele repere legislative. Multe alte reglementări sectoriale – de exemplu privind substanțele chimice periculoase, eco-design, zgomot ambiental, protecția solului – au fost de asemenea adoptate conform cerințelor UE în perioada analizată.)

Programe guvernamentale importante (mediu natural și construit)

În paralel cu legislația, guvernele au derulat numeroase programe și politici publice menite să protejeze mediul sau să îmbunătățească calitatea mediului construit. Enumerăm mai jos cele mai relevante inițiative guvernamentale din 2000–2025, accentuând scopul și impactul lor:

Programul “Rabla” (Din 2005, continuu anual): Scop – reînnoirea parcului auto național prin oferirea unei prime de casare pentru radierea mașinilor mai vechi de 8 ani și cumpărarea uneia noi, mai puțin poluante. Este un exemplu de instrument economic de succes, cu peste 600.000 de autoturisme vechi scoase din uz pe parcursul programului (valoare estimativă 2005-2022). A contribuit la scăderea poluării locale și la stimularea industriei auto (The importance of measuring what matters: the case of ”Rabla” – a car scrapping program in Romania for passenger cars). Programul este gestionat de AFM, bugetul variind anual (de la ~160 milioane lei în 2005 la peste 1 miliard lei în 2021 cumulat Rabla Clasic+Plus).
Rabla Plus (din 2016): Sub-program al Rabla dedicat vehiculelor electrice și hibrid plug-in. Oferă eco-bonusuri consistente (în 2023: 51.000 lei pentru un vehicul 100% electric) pentru a reduce emisiile GES din transport. A accelerat adoptarea mobilității electrice – de la sub 1% vehicule “verzi” în 2016 la peste 15.000 de vehicule electrice și hibrid înmatriculate până în 2022, România devenind una din țările UE cu cel mai generos stimul financiar pentru EV.
Programul “Casa Verde” (2010, reluat 2016 și extins ulterior): Oferă finanțări nerambursabile populației pentru instalarea de sisteme de încălzire eco (panouri solare, pompe de căldură, centrale pe peleți). Mii de familii au beneficiat de acest program, reducând consumul de combustibili fosili și emisiile. Din 2019 a apărut și “Casa Verde Fotovoltaice”, axat pe finanțarea instalării de panouri fotovoltaice on-grid pentru prosumatori (subvenție până la 20.000 lei). Interesul este uriaș (peste 40.000 cereri aprobate în 2021-2022), însă implementarea a fost îngreunată de probleme administrative.
Programul național de reabilitare termică a clădirilor (din 2009): Coordonat de Ministerul Dezvoltării, dar cu importanță de mediu (eficiență energetică). Statul (prin MDLPA) și primăriile au suportat până la 60-80% din costul izolării termice a blocurilor de locuințe, proprietarii restul. Rezultat: mii de blocuri (în special în București și orașele mari) au fost izolate termic în perioada 2009-2020, scăzând consumul de energie pentru încălzire cu ~30-40% și îmbunătățind confortul termic. Acest program contribuie la obiectivele climatice prin reducerea emisiilor din încălzirea rezidențială și este finanțat în continuare și prin PNRR (componenta de renovare energetică a clădirilor).
Investiții în apă și apă uzată (Programul POS Mediu 2007-2013, POIM 2014-2020): Cu fonduri de coeziune UE, România a investit masiv în extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare, construind stații de epurare moderne. Peste 300 de aglomerări urbane și rurale au beneficiat, crescând procentul de populație conectată la canalizare (de la ~40% în 2004 la ~55% în 2020). Cu toate acestea, România încă are întârzieri în conformarea la Directiva Ape Uzate Urbane (fapt subliniat de CE) (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex) – multe orașe mici și zone rurale rămân neconectate, necesitând continuarea programelor în perioada 2021-2027.
Programul de împăduriri și reîmpăduriri: Divers finanțat (buget național, fonduri UE FEADR, fondul de mediu), a vizat creșterea suprafeței împădurite, mai ales pe terenuri agricole degradate. Ținte ambițioase (ex: 1 milion de hectare noi păduri în Strategia Forestieră) au fost ratate; totuși, începând cu 2020 s-au alocat fonduri prin PNRR pentru ~45.000 ha noi păduri și perdele forestiere până în 2026 (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex). Succesul depinde de mobilizarea proprietarilor de terenuri și depășirea blocajelor birocratice.
Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGDM): Actualizat ultima dată în 2017, cu obiectiv reducerea depozitării la gropi <50% și creșterea reciclării la 55% (2025). A inclus închiderea depozitelor neconforme (în anii 2009-2017 s-au închis peste 300 de depozite comunale necontrolate). Probleme: implementarea sistemelor de colectare separată la scară națională a fost lentă, România riscând să rateze țintele UE de reciclare. Conform rapoartelor CE, rata de reciclare a deșeurilor municipale stagna la 11-14% și “nu s-au înregistrat progrese reale în ultimul deceniu” (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro), ceea ce a determinat includerea în PNRR a unor reforme (contribuție la economia circulară, sisteme “Plată-pentru-cât-arunci”, garanție-returnare pentru ambalaje – sistem SGR lansat în 2022).
Măsuri pentru calitatea aerului în aglomerări urbane: Sub amenințarea sancțiunilor UE (mai multe orașe au depășit limitele de PM10 și NO2), autoritățile au inițiat planuri locale: în București – rețeaua de monitorizare extinsă, programul “Oxigen” (ratat); în Iași, Brașov – restricții pentru vehicule poluante în centru; în Cluj – autobuze electrice și benzi dedicate transportului public. Ministerul Mediului a achiziționat 2019-2020 peste 100 de stații de monitorizare noi și a finanțat achiziția de autobuze electrice și troleibuze prin AFM în zeci de orașe (programul continuă). Cu toate acestea, multe planuri de calitate a aerului sunt în întârziere sau insuficient aplicate, dovadă fiind menținerea depășirilor la particule în capitală până recent (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex). Adoptarea NAPCP (Programul național pentru reducerea poluanților atmosferici) este așteptată să integreze măsurile locale într-o viziune națională coerentă, odată ce va fi aprobat (probabil în 2023/2024, după întârzierea menționată).
Implicarea României în inițiative internaționale de mediu: România a participat la convenții internaționale (ex: Convenția de la Basel – deșeuri periculoase, Convenția de la Minamata – mercur, Convenția Espoo – impact transfrontier, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă – ODD-urile ONU). Aceste angajamente s-au tradus în planuri naționale sectoriale (ex: Strategia Națională pentru Biodiversitate actualizată în 2014, Planul Național de Acțiune pentru combaterea schimbărilor climatice, etc.). În 2019, România a prezidat Consiliul UE, având ocazia să influențeze politici de mediu la nivel european (de exemplu, a finalizat dosare privind normele CO2 pentru autovehicule și strategia pe plastic), însă intern nu a inițiat politici suplimentare corespunzătoare în acel moment.

România în rapoartele internaționale de mediu și climă

Evoluția măsurilor de mai sus se reflectă în mod variat în indicatorii de performanță de mediu ai României. În unele privințe, țara a înregistrat progrese semnificative, în altele stagnare sau decalaje față de media UE. Vom trece în revistă câteva evaluări și rapoarte relevante:

Profilul de mediu al României în UE: Comisia Europeană publică periodic Raportul de Implementare a Politicii de Mediu (Environmental Implementation Review – EIR). EIR 2019 și 2022 au evidențiat probleme persistente: gestionarea deșeurilor (supra-dependența de gropi de gunoi, reciclare foarte joasă), calitatea aerului (depășiri de PM10/NO2 în zone urbane), apa (întârzieri la tratarea apelor uzate) și biodiversitatea (numeroase situri Natura 2000 fără planuri de management). EIR 2022 nota că România nu a făcut progrese vizibile la reciclare din 2011 încoace (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro) și că țara încă nu adoptase Planul național de reducere a poluării aerului (singura din UE în această situație) (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex). Totodată, raportul menționa că în 2021 s-au întreprins pași pozitivi – aprobarea planurilor județene de deșeuri, includerea economiei circulare și a pădurilor în PNRR – dar întârzierea aplicării poate duce la amenzi substanțiale dacă nu se accelerează ritmul. Conform EIR, investițiile necesare în mediu ar trebui să crească la ~1,6% din PIB pe an, față de ~1,11% cât a fost media 2014-2020 (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex).
Indicele de Performanță de Mediu (EPI): Acest indice global (realizat de Yale/Columbia Univ.) plasa în ediția 2020 România pe la mijlocul clasamentului UE, punctând relativ bine la categorii precum emisii de CO₂ pe cap de locuitor (datorită mixului energetic încă bogat în hidro și nuclear) și calitatea apei potabile, dar slab la managementul deșeurilor și poluarea aerului urbană. EPI 2022, axat pe obiectivul de neutralitate climatică, a retrogradat România din cauza proiecțiilor de emisii care nu erau pe traiectoria 2050 (se estima o reducere insuficientă cu politicile existente).
Climate Change Performance Index (CCPI): Index independent ce evaluează acțiunile climatice (emisii, regenerabile, eficiență energetică, politici). În CCPI 2023, România se situa pe locul 32 mondial (din ~60 țări evaluate), cu un scor mediu, dar era printre ultimele din UE, alături de Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia. Țara a primit rating „low” (scăzut) la capitolul Politici climatice și Energie regenerabilă, deși stă relativ bine la Emisii GES (datorită scăderii masive post-1990 și a faptului că emisiile per capita ~4 tone CO₂/an sunt sub media UE) (Romania – Climate Performance Ranking 2025). Cu alte cuvinte, deși România are emisii mai mici, politicile sale nu sunt încă suficient de ambițioase conform standardelor internaționale. Raportul nota că România a fost lentă în adoptarea planurilor și strategiilor necesare atingerii țintelor climatice (ex: întârzierea actualizării PNIESC și absența unei legi a climei).
Indicele de Sustenabilitate a Mediului (Allianz 2023): Un raport al companiei Allianz situa România pe locul 54 din 210 economii la sustenabilitate mediului, evidențiind puncte forte la intensitatea emisiilor (puține emisii raportat la energie folosită) și puncte slabe la gestionarea ecosistemelor și politicilor de adaptare (riscuri ridicate la schimbările climatice, cu capacitate instituțională moderată de răspuns).
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD): Conform raportului ONU SDG Index 2022, România a atins sau este aproape de atingere la ODD13 (Acțiune climatică) în principal datorită reducerii emisiilor față de 1990, însă la ODD15 (Viața terestră – păduri, biodiversitate) performanța este sub medie, din cauza ratei de exploatare forestieră și stării biodiversității.
Emisii de gaze cu efect de seră (inventare naționale): Datele oficiale arată că România și-a redus substanțial emisiile totale GES: de la ~ 261 milioane tone CO₂ echivalent în 1989 la ~ 122 milioane tone în 2000 și ~ 100 milioane tone în 2015. Ultimele estimări arată ~ 107,3 milioane tone CO₂ echiv. în 2022, în ușoară creștere post-pandemie (dar încă cu ~7% sub nivelul din 2019) ([PDF] Romania – EU Climate Action). Această reducere pe termen lung se datorează în mare parte tranziției economice (industria grea în declin în anii ‘90) și creșterii eficienței energetice. Sectorial, cele mai mari surse actuale sunt: energia (inclusiv producerea electricității și încălzirea – ~50%), transporturile (~15%, în creștere), industria (~11%), agricultura (~17%) și deșeurile (~3%). România și-a depășit obiectivul Kyoto 2008-2012 cu mult, având surplus de unități de emisii (pe care le-a tranzacționat; ex: un acord cu Spania în 2008). Ținta UE 2020 (‐20% față de 1990) a fost atinsă și depășită (România fiind la ~−55% față de 1990), însă țintele 2030 vor necesita efort: proiecțiile Comisiei indicau că fără măsuri suplimentare România ar ajunge la +10% emisii față de 2005 în sectoarele netranzacționate, peste limita de -2% asumată (The importance of measuring what matters: the case of ”Rabla” – a car scrapping program in Romania for passenger cars) (The importance of measuring what matters: the case of ”Rabla” – a car scrapping program in Romania for passenger cars). Așadar, deși la nivel absolut România stă bine datorită trecutului industrial, trendul recent nu e suficient de ambițios.
Calitatea aerului: Rapoartele Agenției Europene de Mediu arată că poluarea aerului rămâne o preocupare majoră. România are anual peste 25.000 de decese premature atribuite poluării cu particule fine (PM2.5), între cele mai ridicate din UE (raportat la populație). Zonele critice: București-Ilfov (PM10, NO2), Iași, Brașov, Cluj (PM10). În 2018, Curtea Europeană de Justiție a condamnat România pentru neîndeplinirea obligațiilor privind calitatea aerului în aglomerarea București. Măsurile ulterioare (Planul Integrat de Calitate a Aerului al Capitalei 2018-2022) au avut implementare parțială. EIR 2022 menționează progrese limitate la reducerea emisiilor totale și continuarea depășirilor la PM10 și NO₂ în 2020 (EUR-Lex – 52022SC0271 – EN – EUR-Lex). Este esențial ca noile planuri (2023+) să fie aplicate riguros, altfel România riscă noi sancțiuni pentru aer.

În concluzie, performanța României la capitolul mediu este mixtă: la indicatori cuantificabili precum emisii GES totale, țara stă aparent bine (datorită contextului istoric), însă la implementarea practică a politicilor de mediu (deșeuri, apă, aer) există întârzieri cronice și decalaje față de partenerii europeni. Rapoartele oficiale subliniază nevoia de voință politică și capacitate administrativă sporită pentru a “prinde din urmă” cerințele de mediu moderne și a evita penalizări.

Acțiunile privind schimbările climatice în România democratică

Relația dintre nivelul de democrație și politicile climatice este un subiect complex, dar în cazul României se pot observa câteva conexiuni clare. Ca țară cu un regim democratic consolidat (libertăți civile, alegeri competitive), România a beneficiat de presiunea pozitivă a societății civile și a presei libere în adoptarea unor decizii pro-mediu. Exemple elocvente:

Mobilizarea civică a condus la decizii de mediu importante. În 2013-2014, protestele masive față de proiectul Roșia Montană au forțat guvernanții să renunțe la acesta (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro). În 2015, investigațiile jurnalistice despre tăierile ilegale (ex: Recorder, Rise Project) au pus sub presiune autoritățile, determinând întărirea legislației forestiere și operațiuni ale procuraturii în domeniu (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro). Astfel de evoluții arată că un mediu democratic vibrant (libertatea de exprimare, dreptul la întrunire) poate îmbunătăți protecția mediului, obligând politicienii să răspundă la cerințele cetățenilor.
Partidele politice și agenda verde. Odată cu diversificarea spectrului politic după 2015, partide noi au adus în prim-plan politicile de mediu. În același timp, marile partide tradiționale au început să includă capitole verzi în programele lor, semn al maturizării democratice – chiar dacă uneori mai mult la nivel declarativ. Creșterea gradului de educație și prosperitate creează o generație tânără mai preocupată de sustenabilitate, ceea ce în anii următori ar putea mări ponderea votului “verde” (un studiu arată că numai ~35% dintre români manifestau valori ecologiste în 2020, mult sub media de 50% din alte țări, diferența fiind mai mică la tineri) (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro) (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro).
Calitatea democrației influențează capacitatea de planificare pe termen lung. România este clasificată de indicele democrației al Economist Intelligence Unit drept “democrație cu defecte” (flawed democracy), situându-se pe ultimul loc între țările UE (scor 6.45 din 10 în 2023) (Romania, last among EU countries in The Economist’s annual …). Acest nivel relativ scăzut comparativ cu partenerii vest-europeni se datorează în principal slăbiciunilor în funcționarea guvernării, participarea politică redusă și culturii politice. Consecința în domeniul schimbărilor climatice este că adesea politicile au fost reactive și pe termen scurt, mai degrabă decât strategice și consecvente. De pildă, discontinuitatea guvernamentală (schimbări frecvente de miniștri ai mediului – peste 15 titulari diferiți între 2000-2022) a făcut dificilă urmărirea unor planuri climatice coerente, iar fragmentarea decizională (ex: mediu vs economie vs energie) a dus uneori la incoerențe. În țările cu democrații mai solide instituțional, politicile climatice sunt adesea trans-partizane și stabile pe termen lung; în România, fiecare guvern a venit cu viziuni diferite (uneori amânând măsurile nepopulare, după cum s-a văzut la taxa auto).
Transparență și responsabilizare. O democrație funcțională implică și transparența datelor de mediu și accesul publicului la justiție în probleme de mediu (Convenția Aarhus, pe care România a ratificat-o în 2000). În practică, România a făcut pași înainte: oricine poate consulta online calitatea aerului în timp real, există consultări publice (deși formale uneori) la elaborarea planurilor, ONG-urile pot ataca în instanță avize de mediu suspecte. Când aceste mecanisme sunt respectate, deciziile tind să fie mai bune ecologic. Totuși, persistă probleme precum lipsa de monitorizare și raportare riguroasă a multor strategii (notat și de un raport ONU: “Implementarea lor nu este monitorizată și analizată, slăbind cadrul de politici” ([PDF] Romania – UNECE)). Această carență reflectă încă deficiențe administrative care țin și de cultura politică – adică democrația nu e încă pe deplin orientată spre rezultate și asumare, ceea ce afectează și domeniul schimbărilor climatice (unde rezultatele se văd în timp și necesită consecvență).
Opinia publică și dezinformarea: În democrație, opinia publică joacă un rol esențial. Sondaje naționale arată că majoritatea românilor sunt îngrijorați de probleme de mediu imediate (poluare, tăieri de păduri) și în mai mică măsură de schimbările climatice globale. Asta se reflectă și în pozițiile politice – de exemplu, candidații care neagă schimbările climatice profită de o anumită rezonanță la un segment de public sceptic. În 2025, s-a ajuns ca asemenea candidați să facă declarații publice împotriva consensului științific (euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews), ceea ce indică existența unei falii informaționale. Libertatea de exprimare permite astfel de opinii, dar responsabilitatea media devine critică pentru a educa publicul. Dacă dezinformarea proliferează (cum s-a întâmplat pe subiecte ca vaccinarea, există riscul și pe clima), acțiunea climatică poate fi subminată democratic – un paradox unde democrația oferă tribuna și celor care contestă știința, cu potențial impact negativ asupra binelui comun. Acest aspect este subliniat și de analiști: absența dezbaterilor substanțiale despre viitorul politicilor climatice subminează abilitatea României de a se implica eficient în negocieri internaționale importante (O concluzie tristă a dezbaterilor electorale: România va fi din nou absentă din discuțiile referitoare la marile provocări ale Europei – EPG). Cu alte cuvinte, dacă politicienii și electoratul tratează superficial subiectul, România riscă să piardă oportunități sau să suporte costuri mai mari ulterior (ex: adaptare tardivă la noile politici UE).

Valorile democratice – libertatea de exprimare, dreptul de protest, pluralismul politic – au permis emergența unei conștiințe de mediu și corectarea unor decizii greșite (cazul Roșia Montană rămâne emblematic). Pe de altă parte, slăbiciunile democrației autohtone – populismul electoral, lipsa de viziune pe termen lung, educația civică precară – au întârziat sau diluat măsuri necesare (ex: reforme structurale în anii de boom economic, pregătirea tranziției energetice din timp, etc.). Studiile comparative arată că democrațiile stabile tind să aibă politici de mediu mai ambițioase, în timp ce regimurile iliberale favorizează adesea interese oligarhice în defavoarea protecției mediului. România, situată la granița dintre democrație consolidată și una defectuoasă, reflectă această ambivalență. Viitorul depinde în bună măsură de maturizarea discursului public – dacă schimbările climatice vor fi recunoscute ca o provocare majoră ce necesită consens și continuitate, atunci indiferent de rotația la guvernare se pot menține direcțiile strategice. Implicarea tinerilor, care sunt mai orientați spre sustenabilitate, și presiunea UE vor fi factori ce pot întări legătura pozitivă între democrație și acțiunea climatică.

Concluzii

În perioada 2000–2025, România a parcurs un drum sinuos în privința politicilor de mediu, în strânsă legătură cu evoluțiile sale democratice și obligațiile internaționale. În ansamblu, cadrul legislativ și instituțional pentru protecția mediului a fost pus la punct, în special datorită aderării la Uniunea Europeană – care a acționat ca un catalizator pentru modernizarea legislației și crearea de mecanisme (fonduri, agenții, planuri naționale). Au fost adoptate legi fundamentale și strategii naționale aproape pentru toate subdomeniile mediului, de la apă și aer, la deșeuri, păduri, schimbări climatice și dezvoltare durabilă. Programele guvernamentale precum Rabla, Casa Verde, reabilitarea termică sau investițiile în apă/canal au produs unele rezultate tangibile și au demonstrat că atunci când există finanțare și continuitate, se pot face pași înainte.

Totuși, implementarea rămâne marea provocare. Rapoartele UE și indicatorii de performanță relevă decalaje substanțiale: de exemplu, România reciclează încă sub 15% din deșeurile municipale (ținta UE e 55% până în 2025) (Impactul politicilor și partidelor verzi în democrații — InfoClima.ro), poluarea aerului cauzează probleme de sănătate severe în orașe, iar gestionarea pădurilor a fost marcată de controverse. Multe măsuri au fost fie întârziate, fie aplicate ineficient – de unde și numeroase proceduri de infringement. Se poate afirma că anii electorali nu au fost exploatați suficient pentru a împinge agenda de mediu, ba dimpotrivă uneori au generat regrese punctuale (suspendarea taxei auto în 2017 a crescut poluarea (Romania to re-introduce environmental tax for old vehicles)). Pe de altă parte, democrația românească a oferit și corecții salutare: activismul civic a prevenit proiecte distructive și a pus presiune pentru transparență și legalitate în domeniul mediului.

Legătura dintre democrație și acțiunile climatice este vizibilă – acolo unde procesul democratic a funcționat (implicare publică, dezbatere informată, responsabilitate politică), s-au înregistrat progrese de mediu. Dar acolo unde democrația și educația civică sunt deficitare, apar ezitări și politici incoerente. România, ca “flawed democracy”, mai are de îmbunătățit mecanismele de guvernanță pentru a putea aborda pe termen lung criza climatică. Este încurajator că direcția generală trasată de UE (Green Deal) este asumată și de România prin PNRR și strategiile 2030 – practic, indiferent de ciclurile electorale interne, țara are niște jaloane clare de atins în următorul deceniu (energie verde, eficiență, adaptare). Cheia va fi consecvența în implementare și utilizarea eficientă a fondurilor, ferite de ingerințe politice de scurtă durată.

Pe scurt, în intervalul 2000–2025 România a legiferat mult, a planificat mult, dar a implementat moderat în materie de mediu. Anii electorali au avut o influență mixtă – mai degrabă vizibilitate temporară decât schimbări de fond – iar calitatea democrației a fost un factor ce a modelat gradul de ambiție și eficacitate al politicilor de mediu. Pentru viitor, consolidarea instituțiilor și a statului de drept, alături de creșterea conștientizării publice, vor fi esențiale în atingerea obiectivelor de mediu și climă ale României. Numai prin transformarea cerințelor de mediu în politici statale asumate de toate guvernele, dincolo de ciclurile electorale, România își va putea îmbunătăți cu adevărat performanța și va contribui la efortul global de combatere a schimbărilor climatice.

Leave a Comment Cancel Reply